Sphericam 2, camera video 4K cu filmare la 360°

06.07.2015
Sphericam 2, camera video 4K cu filmare la 360°

Ochelarii VR, la fel ca ecranele 3D promovate cu mare entuziasm în anii trecuţi, au o mare problemă în ce priveşte conţinutul disponibil pentru vizionare. Lăsând la o parte jocurile pentru PC şi consolă, care deja sunt promise în număr suficient de mare, oferta de conţinut video este aproape inexistentă. Lucrurile nu stau mai bine nici când vine vorba de filmări la nivel de amator, utilizatorii având nevoie de camere video complet noi, capabile să ofere o perspectivă cu acoperire la 360°.

Recent lansată în cadrul unui proiect Kickstarter, Sphericam 2 este una dintre primele camere video compatibile cu ochelari VR. Dispozitivul de mărimea unei mingi de tenis foloseşte nu mai puţin de 6 lentile, împreună oferind imagini la rezoluţie 4K cu acoperire de 360°. Secvenţele filmate la 60 cadre pe secundă pot fi păstrate în memoria internă, sau transmise in timp real unui laptop sau smartphone conectat în reţeaua WiFi. Mai departe, transmisiunea poate fi preluată în Live Stream pe canalul YouTube, portalul oferind deja suport pentru redare video la 360°, ce nu necesită folosirea obligatorie a ochelarilor VR.

După cum spune şi numele, Sphericam 2 este un dispozitiv ajuns deja la a doua generaţie, care îmbunătăţeşte capabilităţile primului model Sphericam lansat în anul 2013.

Camera video Sphericam 2 va fi lansată cu un preţ de 1499 dolari, însă doritorii care plasează precomenzi, finanţând astfel proiectul Kickstarter, vor primi un discount de 200 dolari.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult