ASUS va lansa un headset HoloLens in 2016

Autor: Cătălin Niţu 13.11.2015
ASUS va lansa un headset HoloLens in 2016

ASUS este momentan singura companie hardware care pare să fie interesată de dezvoltarea unui dispozitiv asemănător cu HoloLens. În urmă cu doar câteva săptămâni, Jonney Shih, chairman al companiei, a dezvăluit planurile pentru urmărirea acestui concept, iar acum CEO-ul Jerry Shen confirmă. Compania taiwaneză va dezvolta un headset similar cu HoloLens, pe care speră să îl lanseze în cursul anului viitor.

Desigur, ASUS nu va acţiona pe cont propriu, dezvoltarea fiind realizată în parteneriat cu Microsoft. Din informaţiile disponibile în acest moment, soluţia ASUS va fi mai ieftină şi va fi orientată către consumatorii de rând. HoloLens a fost confirmat momentan doar pentru dezvoltatori, la un preţ ridicat, inaccesibil publicului larg (3000 de dolari). Microsoft pare să încerce să atragă şi alţi parteneri care să realizeze produse similare, investind astfel în două concepte rivale în acelaşi timp.

În timp ce colaborează cu ASUS pentru un nou headset AR (augmented reality), Microsoft şi-a declarat suportul şi pentru VR (virtual reality) în cadrul conferinţei Oculus VR de la E3. Fiecare headset Oculus Rift care va fi livrat în 2016 va include în pachet un controller de Xbox One, acesta definind schema de control implicită a jocurilor şi aplicaţiilor pentru realitate virtuală.

Dacă realitatea virtuală mai are multe de demonstrat pentru a convinge utilizatorii să investească în hardware nou, pentru realitatea augmentată nici nu avem o direcţie clară în care se îndreaptă. Cert este că în 2016 vom vedea mai multe astfel de produse pe piaţă, iar ASUS pare să fie principalul susţinător al conceptului HoloLens.