Bicicleta autostabilizată – o invenţie prea puţin utilă de la japonezi

05.11.2008
Bicicleta autostabilizată – o invenţie prea puţin utilă de la japonezi

Deşi nu vrem să-i facem să se simtă prost pe cercetătorii de la Universitatea Keio din Yokohama care au depus un efort pentru această realizare, trebuie să spunem că ea nu este foarte utilă. Ei au reuşit să stabilizeze o bicicletă obişnuită, fără ocupant, şi care se deplasează cu 9 km/h prin intermediul câtorva dispozitive ataşate. Totul este controlat de o aplicaţie rulată pe un PC cu Linux şi care recepţionează imaginile de o cameră video şi datele de la un giroscop.

Bicicleta autostabilizată, de la japonezi

Două motoare au fost montate pe bicicleta autostabilizată. Unul pune în mişcare roata din spate, iar celălalt mişcă ghidonul pentru a menţine stabilitatea. Cum poate că v-aţi dat seama, un astfel de sistem funcţionează doar pentru deplasare în linie dreaptă, însă japonezii care lucrează la proiect susţin că se poate crea şi o versiune care să ia curbe. Şi totuşi de ce am avea nevoie de o astfel de bicicletă? În loc de un vehicul cu două roţi dotat cu diverse echipamente, nu este mai bună o tricicletă de dimensiuni similare? Scopul final al cercetătorilor pare să fie stabilizarea unei biciclete staţionare, eventual cu un pasager pe ea.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News