Cablurile USB vor purta noi logouri, arătând viteza și puterea maximă suportată

03.10.2021
Cablurile USB vor purta noi logouri, arătând viteza și puterea maximă suportată

USB Implementers Forum (USB-IF), organizația creată pentru dezvoltarea și promovarea diferitelor formate USB, anunță un nou program de certificare bazat logouri, ajutând la mai buna diferențiere a cablurilor USB4, USB-C și USB Power Delivery.

Astfel, noile cabluri create pentru standardul USB PD 3.1 de 60W sau 240W vor fi marcate cu un logo care descrie în mod clar puterea maximă suportată. În timp ce imaginea de mai jos prezintă logoul de 240W, un logo similar va fi vizibil și pentru cablurile cu doar 60W:

În mod similar, cablurile USB4 care acceptă viteze de 20 Gbps sau 40 Gbps vor avea un nou logo care arată atât noile viteze pentru transfer de date, ci și viteza de încărcare suportată.

Noile marcaje vor fi prezente pe toate cablurile, încărcătoarele și ambalajele certificate. Acest lucru ar trebui să ajute consumatorii nu doar să afle care este puterea și viteza cablului USB achiziționat, ci și faptul că acesta este certificat de USB-IF pentru a respecta aceste standarde.

Din păcate, simpla introducere a unor logo-uri noi nu rezolvă în mod automat problema contrafacerii și vânzării de cabluri USB-C neconforme. Spre exemplu, în cazul formatului HDMI LA, fiecare cablu vine marcat cu imagine holografică și un cod QR pe care utilizatorul îl poate scana de pe spatele cutiei, pentru a verifica dacă acesta este un cablu HDMI 2.1 autentic.

Noile cabluri și încărcătoare marcate cu noile logouri ar trebui să intre pe piață în curând.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult