Pentru că nu a pus buton de „off”, Apple trebuie să explice cum funcționează AirPods Max

19.12.2020
Pentru că nu a pus buton de „off”, Apple trebuie să explice cum funcționează AirPods Max

Atunci când multă lume nu înțelege exact cum funcționează un produs după o lansare, este vorba despre o problemă de comunicare din partea companiei. În cazul AirPods Max, informațiile despre comportamentul căștilor atunci când nu sunt în utilizare nu au fost tocmai clare. Mai multe surse au raportat diverse comportamente pentru modul „low power”, însă Apple a venit acum cu o listă de clarificări. Se pare că nu ai obligatoriu nevoie de husa Smart Case pentru a pune căștile într-un mod de așteptare.

AirPods Max intră în mod low power mai repede decât credeam inițial

Toate aceste probleme de comunicare ar fi putut fi evitate dacă Apple includea o funcție de bază pe AirPods Max: posibilitatea de a le porni și opri, de la buton, ca în cazul oricărei perechi de căști wireless. Dar Apple a ales o cale mult mai complicată, prin care căștile funcționează tot timpul cât au baterie, în moduri care consumă mai multă sau mai multă energie. Iată ce zice Apple despre comportamentul căștilor sale de 550 de dolari și cum trebuie folosite:

„Când bateria de la AirPods Max este la un nivel scăzut, primești o notificare pe ecranul iPhone-ului sau iPad-ului. Primești notificări la 20, 10 și 5%.

Poți auzi de asemenea un ton în căști atunci când bateria este la un nivel scăzut. Auzi tonul o dată pentru 10% și a doua oară imediat înainte ca acestea să se închidă.

Iată cum funcționează:

AirPods Max pot fi folosite pentru 20 de ore de ascultare, apeluri sau redare de filme atunci când ai funcțiile Active Noise Cancellation și sunet 3D activate.

Dacă încarci AirPods Max pentru 5 minute, primești cam 1,5 ore de redare.

Dacă dai căștile jos și nu le miști pentru 5 minute, acestea vor intra într-un mod „low power” care ajută la reducerea consumului de energie. După 72 de ore de „staționare” în afara husei Smart Case, AirPods Max intră într-un mod low power care oprește Bluetooth și funcția Find My pentru a economisi energie și mai eficient.

Dacă pui AirPods Max în Smart Case atunci când nu le folosești, acestea intră automat în modul low power pentru a economisi baterie. După 18 ore în Smart Case, AirPods Max intră în modul „ultralow power” care oprește Bluetoth și Find My.”

Aceste clarificări pot să îi liniștească pe cei care credeau că AirPods Max pot intra în „low power mode” doar în husa Smart Case, sau care credeau că acestea consumă baterie timp de două ore înainte să se „oprească”. Totuși, nu rezolvă problema fundamentală: căștile nu pot fi oprite niciodată, deci tot timpul ar putea consuma baterie extra stând degeaba.

sursa: Apple

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult