Un ceas care nu trebuie să lipsească din locuinţele moderne

20.08.2009
Un ceas care nu trebuie să lipsească din locuinţele moderne

Ceasurile de perete pot schimba radical atmosfera unei încăperi, la fel cum un tablou sau orice alt obiect decorativ de bun gust o face. Într-o cameră aranjată modern, este 100% contraindicat să baţi un cui în perete şi să atârni de el un ceas cu cuc sau vreun kitsch “Made in China”. În schimb, ineditul ceas Qlocktwo ar impresiona plăcut orice musafiri, de la copii până la octogenari.

Conceput de nemţi, Qlocktwo este departe de a fi un ceas covenţional. Arată precum un tablou şi indică orele prin litere, pe o matrice iluminată cu LED-uri. Sigur, ideea nu este una nouă, am mai văzut produse de genul, însă multe dintre ele se aflau în stadiul de concept sau prototip. Acesta se poate comanda în schimbul unei sume nu tocmai accesibile, dar nici imposibile: 1100 de Euro.

Qlocktwo

Qlocktwo se comercializează în mai multe versiuni, cu panouri care afişează ora în diferite limbi: engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană şi daneză.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News