Artifact poate să îți citească știrile zilnice cu AI cu vocile celebre ale Snoop Dogg și Gwyneth Paltrow

28.07.2023
Artifact poate să îți citească știrile zilnice cu AI cu vocile celebre ale Snoop Dogg și Gwyneth Paltrow

Aplicația de știri Artifact, lansată de creatorii Instagram, Kevin Systrom și Mike Krieger, a integrat anterior opțiunea de a reformula titlurile știrilor de tip „clickbait” cu ChatGPT, iar acum primește o nouă funcție AI. Aplicația poate citi știrile cu voce sintetizată în timp real, iar printre vocile disponibile se află și două celebrități. Poți astfel să asculți știrile, citite de rapper-ul Snoop Dogg, sau de către actrița Gwyneth Paltrow.

Aplicația Artifact primește redare audio știrilor cu ajutorul inteligenței artificiale

Acestea sunt doar două dintre opțiunile de voci pe care Artifact le pune la dispoziție, pe lângă voci mai generice, sau opțiuni mai amuzante. Aceste voci sintetizate cu AI sunt realizate pe baza înregistrărilor ale persoanelor reale, care au antrenat un algoritm pentru a le reproduce realist folosind tehnologii text-to-speech. Artifact a licențiat această tehnologie de la Speechify, un serviciu dedicat pentru reproducerea vocilor cu AI.

Există peste 30 de voci disponbibile în limba engleză pentru a citi știrile de pe Artifact. Pentru a asculta știrile, în loc de a le asculta, nu trebuie decât să apeși pe butonul „Play” atunci când accesezi un articol. O bară apare în partea de jos pentru a putea accelera ritmul de citire cu viteză de până la 4,5 ori mai mare, sau pentru a controla progresul. De asemenea, redarea audio rămâne în fundal atât timp cât navighezi prin alte articole sau meniuri ale aplicației și chiar dacă părăsești aplicația și accesezi altele.

Funcția de știri audio pe Artifact este acum disponbilă în versiunea de iOS a aplicației, însă va fi integrată în viitorul foarte apropiat și în versiunea de Android.

Fondatorii Instagram încearcă cu Artifact să facă pe de-o parte o aplicație de știri cu informații verificate, care să nu livreze fake news către utilizatori, indiferent de interesele acestora, iar pe de altă parte să creeze experiențe „sociale” în jurul știrilor. Cu toate acestea, aplicația nu necesită înscrierea unui cont și promite să nu colecteze date care nu sunt necesare.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult