Producătorii de aplicații de iPhone vor fi obligați să permită ștergerea conturilor utilizatorilor, la cerere

07.10.2021
Producătorii de aplicații de iPhone vor fi obligați să permită ștergerea conturilor utilizatorilor, la cerere

Noul regulament Apple de pe magazinul App Store va obliga producătorii de aplicații să permită utilizatorilor să își șteargă conturile de pe serviciile lor. Noua regulă va intra în vigoare de la începutul anului viitor, pe 31 ianuarie, iar cei care nu se vor conforma, probabil că vor avea aplicațiile scoase din oferta magazinului. Astfel, Apple dorește să ofere utilizatorilor de iOS mai mult control asupra datelor personale.

Aplicațiile din App Store care permit înregistrarea conturilor vor trebui să permită și ștergerea lor

Toate aplicațiile pentru iOS, iPadOS și macOS lansate după data de 31 ianuarie, cât și actualizările software pentru cele deja disponibile în App Store, vor trebui să se conformeze acestei noi reguli. Apple cere dezvoltatorilor care permit realizarea unui cont în aplicație să permită și cererea de ștergere a acestuia. Pentru cele care nu oferă înscrieri, adică aplicațiile de tip „reader”, precum Netflix, sau Spotify, această regulă nu se aplică.

Totuși, Apple cere aplicațiilor doar să poți iniția procesul de ștergere, nu să poți realiza ștergerea complet din aplicație. Un buton de cerere ar putea să redirecționeze utilizatorii către un site pe care să poți continua procesul, sau într-un chat de suport tehnic, pentru a cere ștergerea unui operator uman. Astfel, procesul nu va fi complet automat, iar unii utilizatori vor putea fi descurajați de la ștergerea conturilor de către companiile care produc aplicațiile.

Aceasta nu este singura schimbare de pe App Store din ultima perioadă. Compania permite acum utilizatorilor să lase review-uri pentru aplicațiile produse de Apple, putând aduna astfel feedback în legătură cu modul în care acestea funcționează. Nu în ultimul rând, Apple permite acum raportarea aplicațiilor nefuncționale, sau care nu sunt conforme, care ar putea să încerce să își înșele utilizatorii, etc.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult