SUA ar putea interzice TikTok și alte aplicații de social media din China

07.07.2020
SUA ar putea interzice TikTok și alte aplicații de social media din China
Foto: Pixabay

Guvernul Statele Unite ia în calcul interzicerea TikTok și a altor aplicații chineze de social media, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo, într-un interviu acordat FOX News.

Întrebat de prezentatoarea Laura Ingraham dacă SUA ar putea urma exemplul Indiei, care a interzis zeci de aplicații din China, șeful diplomației americane a răspuns că acest lucru este luat în calcul „foarte serios”.

„În ceea ce privește aplicațiile chineze de pe telefoanele oamenilor, vă pot asigura că guvernul Statelor Unite va face ceea ce trebuie. Nu vreau să ies în fața președintelui (n.e. – Donald Trump), dar este ceva ce analizăm”, a mai spus Pompeo.

El a adăugat că oamenii ar trebui să descarce TikTok doar dacă doresc ca informațiile lor private să ajungă „în mâinile Partidului Comunist Chinez”, transmite CNN.

Tensiunile dintre SUA și China au crescut și mai mult în ultima vreme, după ce între cele două țări a izbuncit un război comercial. Mai multe companii din statul asiatic, printre care Huawei și ZTE, sunt pe o listă neagră în America.

TikTok, interzisă în India

Aplicația este deținută de compania ByteDance din Beijing. Firma a fost acuzată că este o unealtă de spionaj a regimului comunist.

TikTok a susținut în repetate rânduri că are serverele pe care ține informațiile utilizatorilor în afara Chinei (în SUA și Singapore), iar datele nu pot fi accesate de autoritățile din Beijing.

Aplicația a fost interzisă, alături de câteva alte zeci „made in China”, în India, după un incident la granița cu China, în urma căruia au murit mai mulți militari indieni.

Aplicația TikTok se bucură de o popularitate imensă în SUA și în alte țări occidentale. În primele trei luni ale acestui an, peste 315 de milioane de oameni din afara Chinei au descărcat-o, un record, potrivit firmei de cercetare Sensor Tower.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult