Android Auto 11 a fost lansat oficial. Cine poate descărca actualizarea?

22.12.2023
Android Auto 11 a fost lansat oficial. Cine poate descărca actualizarea?

Noua versiune a Android Auto este acum disponibilă în formă stabilă, însă nu toți utilizatorii o pot descărca.

Google a lansat varianta finală a Android Auto 11, cea mai nouă versiune a software-ului ce integrează telefonul cu interfața media a mașinilor moderne, compatibile Android Auto.

Așa cum ne-am obișnuit cu modelul de lansare tipic Google, actualizările Android Auto sunt livrate în etape prin Magazinul Google Play, așa că ar putea dura ceva timp până când toți utilizatorii vor primi noua versiune.

Google a lansat Android Auto 11 fără a oferi o listă a modificărilor aduse, dar știm deja că gigantul american lucrează la câteva schimbări majore.

Ar putea fi nevoie de telefoane cât mai noi pentru a rula noul sotfware

Referințele din această nouă versiune Android Auto 11 indică faptul că Google ar putea planifica să actualizeze cerințele de sistem. În prezent, Android Auto necesită cel puțin Android 8.0 Oreo pentru a rula, dar Google ar putea schimba în curând versiunea minimă a sistemului de operare pentru aplicație, cu o notificare care să apară pe dispozitivul mobil și pe sistemul de infotainment.

Google lucrează și la alte funcții pentru Android Auto, inclusiv o opțiune de roaming de fundal și suport pentru iconițe personalizate. În plus, Google dorește să permită sincronizarea imaginii de fundal între dispozitivele de pe Android Auto și dispozitivul mobil. Android Auto acceptă deja fundaluri, dar utilizatorii trebuie să aleagă dintr-o colecție preîncărcată care include în mare parte fotografii abstracte cu culori diferite. Utilizatorii au cerut suport pentru imagini de fundal personalizate de ceva timp, iar acum se pare că Google dorește să ofere o astfel de funcționalitate permițând ca fundalul telefonului să fie transferat automat pe ecranul Android Auto.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre ... citește mai mult