Apple construiește mașina fără volan, cu un sistem de condus complet autonom

19.11.2021
Apple construiește mașina fără volan, cu un sistem de condus complet autonom

Faptul că Apple lucrează la o mașină electrică nu mai este de mult un secret, planurile companiei de a colabora cu Hyundai ajungând în spațiul public în urma neînțelegerilor dintre cei de la conducerea companiei auto. Totuși, chiar dacă parteneriatul cu Hyundai nu s-a concretizat, Apple în continuare are în plan dezvoltarea unei mașini, care să ajungă pe piață înainte de 2025. Pentru asta, compania dezvoltă un nou procesor proprietar, care ar trebui să permită condus complet autonom.

Mașina Apple nu va fi condusă de un șofer

Alte companii din domeniul auto lucrează e mulți ani pentru a reuși să permită condusul autonom complet, însă Apple are în plan să ofere această capabilitate de la început. Ba chiar, conform Bloomberg, mașina Apple nu va include un volan tradițional. În interiorul mașinii Titan, tot spațiul este dedicat pasagerilor.

O astfel de mașină ar putea părea că este dedicată serviciilor de transport, însă se pare că Apple va dori să o vândă direct către clienți, nu doar către companii. De altfel, mașina va fi compatibilă cu standardul de încărcare CCS, care îi va permite să poată fi alimentată cu energie de la majoritatea stațiilor de încărcare din lume. Desigur, controlul mașinii va fi realizat folosind o interfață touch, nu foarte diferită de o tabletă iPad, cu o interfață foarte similară cu iOS sau iPadOS.

Pentru a realiza o mașină complet autonomă, Apple dezvoltă un nou procesor, care este în prezent „cea mai avansată componentă” din acest proiect. Compania dorește ca mașinile sale autonome să includă mai multe elemente de securitate decât alternativele de la Tesla și Waymo din prezent, scrie Bloomberg. Totuși, atât Tesla, cât și Waymo au o experiență deja de câțiva ani în domeniu, cât și mult mai multe mașini pe străzi pentru a colecta datele necesare antrenării unui AI care să controleze mașinile. Apple va începe abia acum testarea pe străzi pentru sistemul de condus autonom cu procesorul său la bord, în statul California.

Cert este că Apple lucrează la o mașină, iar condusul autonom pare să fie o componentă importantă a acestui proiect. Nu știm însă cum va arăta mașina, cine o va produse și dacă o vom vedea într-adevăr în 2025, așa cum este planul din prezent.

sursa: Bloomberg, via The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult