Un producător auto recomandă parcarea mașinilor electrice afară, pentru a evita incendierea locuinței

15.07.2021
Un producător auto recomandă parcarea mașinilor electrice afară, pentru a evita incendierea locuinței

General Motors propune posesorilor de mașini electrice Chevrolet Bolt EV o soluție cel puțin controversată pentru limitarea pagubelor, în eventualitatea în care autoturismul izbucnește subit în flăcări.

În luna noiembrie 2020, GM anunța rechemarea în service a aproximativ 69000 mașini Chevrolet Bolt EV comercializate în piețele globale. Măsura viza adresarea unui potențial risc de incendiu la acumulatori, soluția găsită inginerii companiei fiind aplicarea unei actualizări software care limitează la 90% capacitatea de încărcare.

Cu toate acestea, o mașină electrică Chevrolet Bolt a luat foc în SUA la scurt timp după ce a primit actualizarea software care trebuia să împiedice acest lucru. Incidentul s-a petrecut pe 1 iulie în statul american Vermont, în care rata de adopție a vehiculelor electrice este mare. Mașina a luat foc în timp ce era conectată la stația de încărcare. Ulterior, un alt autoturism a luat foc în timp ce staționa, determinând producătorul auto să emită o recomandare, încurajând consumatorii ”să parcheze mașinile vizate de campania inițială de rechemare afară, indiferent dacă au primit sau nu remediul software”.

mașini electrice

Totodată, Chevrolet a creat și un website unde posesorii Bolt EV pot verifica în baza codului VIN dacă mașina deținută prezintă sau nu risc de incendiu.

Până acum, cel puțin zece mașini electrice produse de General Motors au fost afectate de incendii.

Din păcate, GM nu este singurul mare producător auto care se confruntă cu astfel de probleme, Hyundai demarând la începutul acestui an, probabil, cea mai costisitoare operațiune de rechemare din istoria mașinilor electrice, vizând înlocuirea acumulatorilor pentru aproximativ 82000 de vehicule, în principal din seria Kona EV.

Potrivit investigațiilor, Hyundai ar fi aplicat în mod greșit sugestiile furnizorului LG privind implementarea circuitelor de încărcare rapidă, în cadrul sistemului de management al bateriei. La fel ca GM, producătorul sud-coreean a încercat, fără succes, să remedieze problema folosind actualizări software.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult