P.U.M.A., automobilul ecologic şi inteligent care aeriseşte traficul

P.U.M.A., automobilul ecologic şi inteligent care aeriseşte traficul

Într-o metropolă cu un trafic supra-aglomerat, soluţiile de a te deplasa rapid şi comod sunt practic reduse la zero. Dacă vrei rapiditate, foloseşti metroul – însă atunci va trebui să suporţi înghesuiala. Iar preţul confortului de a merge cu automobilul personal este timpul pierdut pe drum. Maşinile zburătoare, deşi sunt pomenite, nu le vom vedea în această viaţă, cu siguranţă. Situaţia ingrată aparent fără rezolvare are totuşi un răspuns: proiectul P.U.M.A. (Personal Urban Mobility and Accessibility Project), dezvoltat de General Motors şi Segway.

Este vorba de un mic vehicul electric monopost care depăşeşte cu puţin lăţimea în spate a unui individ. Se deplasează pe două roţi (motiv pentru care este dotat cu un sistem de autobalansare), are o autonomie de 56 Km şi atinge o viteză maximă de 56 Km/h – mai mult decât suficient pentru un parcurs casă-birou şi înapoi.

P.U.M.A.

În plus, P.U.M.A. oferă siguranţă şi fluiditate în trafic, fiind înzestrat cu un sistem de comunicare avansat ce face posibilă recunoaşterea vehiculelor de acelaşi tip şi corelarea parametrilor de deplasare. Singurul dezavantaj pe care îl văd eu este imposibilitatea de a te deplasa în condiţii meteo nefavorabile.

Pentru ca proiectul să fie un succes, iar drumul nostru rapid şi uşor, oamenii ar trebui să renunţe la Jeep-uri sau alte “harduchii” monstruoase în schimbul acestor maşinuţe ecologice şi inteligente. Fapt aproape imposibil de crezut.

GM şi Segway nu au anunţat când va intra în producţie automobilul P.U.M.A., însă preţul este mai mult decât încurajator: cam 25% din valoarea unei maşini obişnuite de 8000 – 12.000 Euro. Asta înseamnă cam 2000, până la 3000 de Euro.

Update: Se pare că vehiculul P.U.M.A. este un pic mai mare decât am crezut iniţial. Conform oficialilor, poate acomoda două persoane şi în viitor nu este exclusă o versiune mai încăpătoare, de până la patru persoane. Cât despre costul unei încărcări cu energie, GM şi Segway au calculat o valoare în jurul a 35 de cenţi (1,1 RON) – de două ori şi ceva mai ieftin decât o călătorie cu autobuzul sau cu metroul.Prototipul va putea fi admirat la târgul New York International Auto Show ce va avea loc în perioada 10 – 19 aprilie 2009.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News