Reclamele pentru mașini poluante, precum SUV-urile, ar putea fi interzise după modelul celor pentru țigări

08.08.2020
Reclamele pentru mașini poluante, precum SUV-urile, ar putea fi interzise după modelul celor pentru țigări

Dacă noua campanie ”Badvertising” îndreptată împotriva celor mai poluante mașini este luată în serios de autoritățile europene, vom mai putea afla despre noile modele SUV doar vizitând showroom-urile producătorilor auto.

Planul este „decarbonizarea” parcului auto, cu o țintă de zero emisii de CO2 până în anul 2050. Însă pentru ca acest rezultat să fie posibil, scoaterea din oferte a celor mai poluante categorii de autoturisme trebuie să înceapă încă de pe acum.

SUV-urile, cele mai poluante mașini

În mod predictibil, reprezentanții producătorilor auto nu sunt toți de aceeași părere, când vine vorba de cea mai bine vândută categorie de vehicule a momentului. Potrivit acestora, SUV-urile moderne sunt „cele mai curate din istorie”, multe dintre acestea folosind deja sisteme de propulsie hibridă care reduc la minimum consumul de combustibili fosili.

Potrivit autorităților britanice, 4 din 10 mașini vândute în Marea Britanie sunt din categoria SUV. Spre comparație, mai puțin de 2 din 100 autoturisme vândute sunt cu propulsie exclusiv electrică. Acest trend ar putea fi întors în direcția vehiculelor nepoluante prin campanii mai agresive de promovare, combinate cu interzicerea forțată a reclamelor pentru mașinile care depășesc un numit nivel de emisii poluante.

Totul pornește de la teama activiștilor de mediu cum că vânzările de SUV-uri în continuă creștere ar putea sabota țelurile actuale de reducere a emisiilor poluante, anulând progresele făcute prin introducerea mașinilor cu propulsie electrică și motoare termice mai eficientă pentru vehicule din clasa compactă.

În mod surprinzător, criticile la adresa SUV-urilor nu vizează doar noxele eliminate pe țeava de eșapament, ci și particulele rezultate din fricțiunea plăcuțelor de frână sau a anvelopelor, contribuind la poluarea orașelor.

Nici SUV-urile cu propulsie hibridă nu scapă de critici, îndreptate de data aceasta spre acumulatorii folosiți pentru sistemul de propulsie auxiliar. Fără a lua în considerare economiile de combustibil și reducerea poluării prin folosirea mai eficientă a motorului termic, teoria spune că fabricarea respectivilor acumulatori folosește resurse considerabile și adaugă la poluarea atmosferică încă dinainte ca mașina nouă să iasă pe poarta fabricii.

Nu mai mult de 160g CO2/km, sau 4.8 metri lungime

Potrivit autorilor studiului, ar trebui interzisă promovarea oricăror modele de autoturisme ale căror emisii poluante depășesc pragul de 160g CO2/km, sau cu o lungime a caroseriei mai mare de 4.8 metri. Argumentul este că promovarea celor mai mari și poluante SUV-uri echivalează cu „vânzarea poluării” și promovarea unui stil de viață dăunător pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.

Dacă este pusă în aplicare, noua abordare ar putea determina eliminarea treptată a SUV-urilor, încât acestea să dispară complet din ofertele producătorilor auto în următorii 10-15 ani, lăsând locul unor modele de autoturisme mai potrivite pentru străzile aglomerate din marile metropole europene.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult