Tesla Model Y, cea mai bine vândută mașină din lume în T1 2023

26.05.2023
Tesla Model Y, cea mai bine vândută mașină din lume în T1 2023

Tesla Model Y este cea mai bine vândută mașină din 2023 la nivel mondial, conform JATO Dynamics, companie care realizează studii pentru piața auto. Această performanță a fost atinsă în trimestrul întâi al anului, deci în perioada ianuarie-martie, iar Model Y reușește să fie astfel prima mașină electrică care atinge această performanță. Acest lucru nu este totuși surprinzător pentru compania Tesla, care avea deja proiecții pentru anul 2023 ca aceasta să devină cea mai bine vândută mașină a anului.

Rapoartele de vânzări la nivel mondial pun Model Y pe primul loc în 2023

În primele trei luni din 2023, Tesla Model Y a vândut 267.200 de unități. Astfel, s-a poziționat în fruntea altor patru modele de la Toyota: Corolla, Hilux, RAV4 și Camry. Corolla a fost cu doar puțin în urma modelului de la Tesla, cu 256.400 de unități la început de an.

Tesla se așteaptă deja să livreze peste un milion de Tesla Model Y la nivel mondial și să ocupe astfel primul loc în clasamentul pe 2023, iar un sfert din aceste proiecții de vânzări a fost deja realizat. Față de anul trecut, Tesla se așteaptă la vânzări mai mari pentru toate modelele, iar Model Y pare să fie cel pe care clienții îl preferă, fiind un SUV electric mai accesibil, cu preț la jumătate decât alternativa Model X. Model Y a fost cea mai bine vândută mașină din Europa și California în 2022, în timp ce a ocupat locul al patrulea în China. La nivel mondial, ocupa locul al treilea.

Anterior, cea mai bine vândută mașină din lume era Toyota Corolla, o mașină care este de multe generații în topurile de vânzări, datorită fiabilității și prețului. Anul trecut, doar Corolla a reușit să depășească un milion de unități la nivel global, cu vânzări totale de 1,12 milioane. Faptul că Model Y a depășit Corolla  demonstrează și schimbările de preferințe ale clienților, care încep să se îndrepte mai mult către modele moderne, cu propulsie electrică. De asemenea, este interesant faptul că Y este o mașină semnificativ mai scumpă decât Toyota Corolla (aprox. 40.000 dolari după reduceri, față de 21.000), și totuși pare să fie mai populară în rândul cumpărătorilor de mașini anul acesta.

sursa: Elektrek

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult