Un oraș european instalează încărcătoare „invizibile” pentru mașini electrice

02.08.2021
Un oraș european instalează încărcătoare „invizibile” pentru mașini electrice

O companie a dezvoltat încărcătoare pentru mașini electrice care nu ocupă spațiu la suprafața solului.

Primele cinci dispozitive au fost instalate în Londra. Aceste noi tipuri de încărcătoare sunt instalate în pământ, în pavaje sau trotuare, cât mai aproape de marginea acestora, pentru a nu încurca traficul pietonal sau deplasarea altor vehicule.

Sistemul a fost dezvoltat de startup-ul scoțian Trojan Energy cu gândul la șoferii de mașini electrice care nu au acces acasă la stații de încărcare.

Punct de încărcare instalat de Trojan Energy la marginea unui trotuar.

Cei care se înregistrează pentru a folosi serviciul primesc un dispozitiv numit Trojan Lance, care este elementul central al tehnologiei. Sistemul, care seamănă cu o pompă de aer, se conectează la punctele de încărcare instalate de Trojan Energy în diferite zone. Fiecare Lance este conectat la contul utilizatorului, iar plata pentru energie se face acolo.

Aproximativ 140 de șoferi de automobile electrice s-au înscris în program. Până în martie 2022 vor fi montate 150 de astfel de puncte de încărcare în Londra.

Europa are nevoie de soluții de încărcare EV care să poată fi montate rapid în cât mai multe zone. În acest moment, aproape trei sferturi din stațiile de încărcare pentru mașini electrice din Uniunea Europeană (UE) se găsesc în doar trei țări, potrivit unui studiu realizat de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA).

Sursa: New Atlas

CITEȘTE ȘI:

Carte: Elon Musk a vrut să fie șeful Apple, dar Tim Cook i-a răspuns cu o înjurătură

Viitorul bateriilor pentru mașini electrice stă pe fundul oceanului?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult