Volkswagen anunță că integrează ChatGPT în noile sale mașini

09.01.2024
Volkswagen anunță că integrează ChatGPT în noile sale mașini

Volkswagen aduce la CES 2024 noul Golf 8 facelift. Actualizarea popularului model este prima sa mașină ce va integra ChatGPT.

Cu ocazia CES 2024, Volkswagen a prezentat noul Golf 8 facelift, care chiar dacă este încă sub camuflaj, oferă o primă vedere asupra integrării, în premieră, a ChatGPT într-unul dintre produsele companiei.

Sub camuflajul viu colorat se află un Volkswagen Golf GTI, una dintre versiunile sportive a compactei germane. Ca în cazul oricărui facelift obișnuit, mașina a primit noi bare de protecție, faruri și alte elemente redesenate, dar pe noi ne interesează mai tare ceea ce se află la interior.

VW Golf 8 facelift va fi prima mașină din gama Volkswagen ce va integra în noul său ecran de infotainment un asistent virtual bazat pe ChatGPT. Integrarea ChatGPT cu asistentul vocal Volkswagen oferă o multitudine de noi capabilități care depășesc cu mult controlul vocal anterior.

De exemplu, asistentul vocal IDA poate fi folosit pentru a controla sistemul de infotainment, navigația și aerul condiționat sau pentru a răspunde la întrebări de cunoștințe generale. În viitor, AI va oferi informații suplimentare ca răspuns la întrebările care depășesc acest lucru, ca parte a capacităților sale în continuă dezvoltare.

Asistentul vocal este activat rostind „Hello IDA” sau apăsând butonul de pe volan. IDA prioritizează automat dacă o funcție a vehiculului ar trebui să fie executată, o destinație căutată sau reglarea temperaturii. Dacă cererea nu poate fi efectuată de sistemul Volkswagen, aceasta este redirecționată către inteligența artificială.

Potrivit companiei, ChatGPT nu are acces la datele vehiculului. Întrebările și răspunsurile sunt șterse imediat pentru a asigura cel mai înalt nivel posibil de protecție a datelor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre ... citește mai mult