LG a creat un televizor cu ecran transparent, iar rezultatul este impresionant – VIDEO

08.01.2024
LG a creat un televizor cu ecran transparent, iar rezultatul este impresionant - VIDEO

LG a prezentat un nou televizor, ce beneficiază de un ecran OLED transparent, iar efectul este de-a dreptul impresionant.

LG este unul dintre marii producători de ecrane din industrie și produce panouri de calitate superioară, dar noul său televizor ce va fi prezentat la CES 2024 le eclipsează pe toate. Potrivit Android Authority, noul LG Signature OLED T este primul televizor OLED transparent wireless din lume.

Este un televizor OLED de 77 de inch în diagonală și folosește tehnologia wireless de la LG pentru a transmite conținut pe panoul OLED transparent. LG a adăugat și un ecran de contrast pe care îl puteți ridica atunci când doriți să vă bucurați de conținut, astfel încât să nu aveți de-a face cu o experiență media alterată de panoul complet transparent.

Atunci când nu îl folosiți, televizorul poate deveni un obiect decorativ, care să se piardă în designul încăperii. Chiar dacă televizoarele de mari dimensiuni sunt foarte bune pentru vizionarea emisiunilor favorite, ele pot altera aspectul unei camere. Astfel, în momentul în care nu folosiți panoul de contrast, LG Signature OLED T devine o piesă de design complet transparentă.

LG Signature OLED T – Un televizor de-a dreptul spectaculos

Nu trebuie să așezați televizorul lângă, deoarece îl puteți plasa în mijlocul camerei pe post de separator sau chiar îl puteți sprijini de o fereastră fără ca acesta să blocheze priveliștea. OLED T vine în opțiuni de sine stătătoare sau cu montare pe perete. De asemenea, există opțiuni de rafturi pentru a permite clienților să acopere televizorul și să îl integreze cu restul mobilierului din cameră.

LG Signature OLED T folosește LG Zero Connect Box pentru a trimite imagini și sunet către televizor. Nu există cabluri între Zero Connect Box și televizor, deși veți avea nevoie de surse de alimentare independente pentru ambele dispozitive. Cu toate acestea, este o experiență wireless veritabilă și ne putem imagina cât de mult „curăță” acest setup o cameră, mai ales că poate fi montat aproape oriunde.

Pentru ca experiența să fie complet, LG a adăugat televizorului și o funcție de Always On Display, ceea ce îl transformă într-o galerie de artă transparentă. Când LG Signature OLED T se află în acest mod, imaginile afișate pe ecran par că plutesc prin cameră. Ar putea crea un efect foarte interesant de acvariu, cu pești care să pară că plutesc prin apă.

Prețul și disponibilitatea pentru OLED T sunt necunoscute, dar ne putem aștepta ca televizorul să nu fie ieftin, mai ales că LG pare că vrea să îl pună în vânzare, nu să îl păstreze ca pe un concept pe care doar să îl afișeze publicului.

VIDEO

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre ... citește mai mult