Apple a devenit cea mai valoroasă companie din lume, după ce a depășit un gigant petrolier

03.08.2020
Apple a devenit cea mai valoroasă companie din lume, după ce a depășit un gigant petrolier
Foto: Profimedia Images

Apple a devenit vineri cea mai valoroasă companie din lume, după ce a prezentat rezultate financiare foarte bune pentru cel de-al treilea trimestru fiscal (al doilea al anului).

Compania care produce iPhone și iPad a depășit gigantul saudit Aramco.

Apple a atins vineri o capitalizare de 1,84 tril. de dolari. Compania petrolieră de stat din Arabia Saudită avea, tot atunci, o valoare de piață de 1,76 tril. de dolari.

O acțiune Apple valorează, în acest moment, peste 425 de dolari.

Acțiunile companiei au crescut cu mai mult de 44% în acest an. Apple a anunțat divizarea valorii acestora. Fiecare titlu va fi împărțit în patru acțiuni, iar decizia are potențialul de a spori și mai mult valoarea Apple.

Veniturile Apple au crescut pe toate diviziile

Compania a anunțat, pentru perioada aprilie – iunie 2020, venituri de 59,7 miliarde de dolari și un profit de 11,25 miliarde de dolari, față de vânzări de 53,8 miliarde de dolari și profit de 10,04 miliarde de dolari în perioada echivalentă din 2019.

Vânzările de smartphone-uri iPhone au crescut modest, cu 1,66%, la 26,42 miliarde de dolari. În schimb, livrările de computere Mac au consemnat un avans anual de 21,63% (7,08 miliarde de dolari), iar cele de tablete iPad au urcat cu 31,04% (6,58 miliarde de dolari).

Divizia Servicii a consemnat, de asemenea, o creștere semnificativă, de 24,85% (la 13,16 miliarde de dolari).

Un trimestru bun a avut și divizia Purtabile, Casă și Accesorii, care a consemnat venituri de 6,45 miliarde de dolari, în creștere cu 16,74% comparativ cu cel de-al treilea trimestru din anul fiscal trecut.

Via CNBC

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult