CES 2022 va avea loc în format fizic cu susținerea Amazon, Google, Intel, Samsung și Sony

28.04.2021
CES 2022 va avea loc în format fizic cu susținerea Amazon, Google, Intel, Samsung și Sony

După ce organizatorii târgurilor de tehnologie Mobile World Congress și IFA au anunțat că vor reveni în 2021 cu evenimente fizice, și organizatorii CES anunță ceva similar. După un an în care evenimentul american de tehnologie a avut loc exclusiv online, la începutul anului, CES 2022 va reveni și în formă fizică, din Las Vegas. Desigur, multe dintre prezentările care vor avea loc vor fi transmise și online, 2022 fiind mai degrabă un an de tranziție pe format hibrid.

După un an exclusiv online, CES 2022 va fi organizat în format fizic

Consumer Technology Association spune că va da startul evenimentului CES 2022 pe 3 ianuarie, pentru prezentări dedicate presei, în timp ce între 5 și 8 ianuarie, evenimentul va fi deschis publicului. Spre diferență de MWC și IFA, care nu au susținere foarte mare pentru edițiile fizice din 2021 de la companii foarte mari, pentru CES 2022, Amazon, Google, Intel, Samsung și Sony deja au confirmat participarea. De altfel, CES are avantajul că va avea loc peste mai bine de jumătate de an.

În perioada următoare, este așteptat un volum mult mai mare de vaccinare la nivel mondial, ceea ce înseamnă că până la CES 2022, mulți dintre cei care ar putea participa la ediția fizică a evenimentului ar putea fi deja imunizați împotriva COVID-19. Totuși, în ciuda imunizării posibile la nivel global, evenimentul va respecta întocmai recomandările CDC în materie de măsuri de siguranță. De asemenea, vor fi respectate legile federale SUA și cele locale ale statului Nevada referitoare la regulamentul special din pandemie.

CES 2022 va menține însă o prezență online similară cu cea din 2021, cu prezentări online în afara conferințelor oficiale, dedicate celor care nu pot ajunge în persoană la eveniment.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult