Echipamentele Huawei ar putea fi interzise în SUA prin ordinul lui Trump. Compania spune că acceptă supraveghere din partea UE

11.02.2019
Echipamentele Huawei ar putea fi interzise în SUA prin ordinul lui Trump. Compania spune că acceptă supraveghere din partea UE

Problemele celor de la Huawei cu autorităţile din toată lumea au început din Statele Unite, iar în curând acestea par să se înrăutăţească. Conform Politico, preşedintele Americii, Donald Trump, urmează să semneze un ordin oficial prin care producătorii chinezi de echipamente telecom nu vor mai putea să îşi vândă produsele către operatorii din SUA. Acest ordin nu va numi direct vreo companie, însă scopul lui este de a bloca în special echipamentele produse de Huawei şi ZTE.

Se pare că noul ordin prezidenţial urmează să fie semnat în următoarele două săptămni, înainte de cel mai mare târg de tehnologie mobilă din lume, Mobile World Congress, care va avea loc la sfârşitul lunii februarie în Barcelona. Conform Politico, scopul acestui ordin este în primul rând îmbunătăţirea securităţii reţelelor americane de telecomunicaţii, iar aliaţii Statelor Unite sunt încurajaţi să ia acţiuni similare.

În Europa însă, lucrurile sunt puţin mai liniştite. Într-adevăr, multe ţări şi operatori telecom au început deja să oprească adopţia echipamentelor produse de Huawei, însă există încă şansa de a „repara” relaţiile cu producătorul chinez de tehnologie. Germania, de exemplu, cere Huawei să se supună unor controale mai riguroase.

Conform Abraham Liu, reprezentantul Huawei în UE, compania nu a încălcat niciodată intimitatea utilizatorilor şi nici nu a ajutat statul chinez în colectarea de informaţii:

„Securitatea cibernetică ar trebui să rămână o problemă tehnică, nu ideologică. Problemele tehnice pot fi rezolvate cu soluţiile corecte, în timp ce problemele ideologice, nu. Suntem dispuşi să acceptăm supravegherea şi sugestiile guvernelor, clienţilor şi guvernelor din Europa.”

Ryan Ding, şeful diviziei telecom din cadrul Huawei, a declarat de asemenea că Huawei nu reprezintă o ameninţare.

„Performanţa noastră din trecut în domeniul securităţii ar trebui să fie cea mai bună dovadă împotriva acuzaţiilor aduse. Guvernele ţărilor în care Huawei a fost numit o ameninţare la securitatea naţională nu au venit şi cu dovezi clare care să susţină aceste acuzaţii. Dorim să repetăm faptul că Huawei nu a primit niciodată cereri din partea guvernului Chinez, iar în cazul în care ar fi primit, am fi refuzat categoric să colaborăm. Huawei este o companie foarte atent monitorizată. Dacă Huawei s-ar fi angajat vreodată în astfel de acţiuni rău intenţionate, nu ar putea să trecă neobservate şi cu siguranţă ar distruge întreaga companie.”

Având în vedere presiunile impuse de SUA către aliaţii săi europeni, după interzicerea prin ordinul preşedintelui Trump, probabil că echipamentele Huawei vor fi de asemenea interzise şi în Europa în viitorul apropiat.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult