În timp ce noi așteptăm 5G, într-o regiune izolată a fost lansată prima rețea 2G

20.08.2020
În timp ce noi așteptăm 5G, într-o regiune izolată a fost lansată prima rețea 2G

Cetățenii care locuiesc într-o regiune izolată din India au acum acces, pentru prima dată, la servicii mobile 2G.

Regiunea din statul Arunachal Pradesh nu are, însă, în continuare acces la servicii medicale, electricitate sau apă potabilă.

Rețeaua 2G a fost introdusă în regiunea greu accesibilă de compania de stat BSNL. Turnul care susține celulele este echipat cu panouri solare și acumulatori. În zonă există o singură cabină telefonică publică, la care oamenii stăteau la coadă pentru a vorbi cu rudele plecate.

Citește și: Cei care se tem de tehnologia 5G au început să atace angajații companiilor telecom

Regiunea este compusă din 16 sate, care au 4.500 de locuitori. Acolo se poate ajunge doar pe picioare sau cu avionul, care poate ateriza pe un aerodrom al armatei.

Rețelele 2G, lansate acum trei decenii

Nu există nici personal medical în zonă. Medici există doar la Assam Rifles, o organizația paramiliatară care are baza în zonă.

Singura sursă de electricitate o reprezintă panourile solare, dar acestea nu dau randament în perioada musonică.

Citește și: China are dreptate să se teamă de India. Publicație: Apple mută șase linii de producție de 5 miliarde de dolari

Prima rețea de telecomunicații de a doua generație a fost lansată în 2001, în Finlanda. Rețelele 2G de tip EDGE (numite și 2.5G) oferă o viteză maximă de descărcare a datelor de până la 0,3 Mbps. Cele GPRS pot atinge 0,1 Mbps.

Sursa: DW

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult