Marea Britanie ar putea renunța complet la tehnologia 5G de la Huawei

25.05.2020
Marea Britanie ar putea renunța complet la tehnologia 5G de la Huawei

Noile restricții pe care SUA le-a impus asupra Huawei, care blochează accesul companiei la piața internațională de cipuri, încep deja să aibă efecte la nivel internațional. Marea Britanie, care anunța la începutul acestui an că va limita accesul Huawei la 35% din rețeaua sa 5G, ar putea elimina complet tehnologia companiei chineze din rețelele din țara sa. Noi informații publicate de The Guardian sugerează că până în 2023, rețelele telecom din Anglia nu vor mai include tehnologii Huawei.

De ce vor autoritățile din Marea Britanie să renunțe la tehnologia 5G de la Huawei

Articolul este realizat pe baza unor scurgeri de informații din cadrul unui raport de urgență al guvernului de la Londra. Se pare că restricțiile pe care SUA le impune asupra Huawei aduc incertitudine în discuție. Faptul că Huawei nu va mai putea folosi cipurile din trecut, deja testate și aprobate, sugerează că echipamentele companiei ar putea fi periculoase. Acestea vor folosi noi cipuri produse de alte companii, care nu au fost testate și aprobate, deci posibil nesigure.

Astfel, rețelele 5G din Marea Britanie, ar putea renunța complet la echipamentele Huawei. Echipamentele deja instalate, fie că sunt pentru noua generație de rețele sau pentru generațiile vechi, ar putea să fie înlocuite cu alte alternative. Până în 2023, Marea Britanie ar putea să ruleze pe rețele telecom lipsite de tehnologie Huawei.

Ce efecte ar putea avea această decizie

Această decizie ar putea să coste însă câteva sute de milioane de lire sterline. Vor fi necesare achiziții de echipamente noi și costuri de instalare. Acestea ar putea fi suportate de companii (BT, Vodafone, 3, O2, etc.).

Desigur, Huawei neagă aceste riscuri de securitate. Vice-președintele companiei Victor Zhang, a oferit o declarație referitoare la această situație.

„Suntem bucuroși să discutăm cu agenția NCSC despre oricare motive de îngrijorare pe care le-ar putea avea și sperăm să continuăm relațiile de cooperare pe care le-am avut în ultimii 10 ani.”

Această decizie ar putea avea însă și alte efecte asupra economiei Marii Britanii. Pe lângă impactul pe care companiile telecom le vor suferi, relațiile comerciale cu China se vor înrăutăți.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult