Microsoft, Google, Facebook, Intel și mulți alții, anulează prezența fizică de la CES 2022

26.12.2021
Microsoft, Google, Facebook, Intel și mulți alții, anulează prezența fizică de la CES 2022

CES 2022 va fi prima ediție fizică a târgului de tehnologie din Las Vegas care are loc în format fizic de  la începutul pandemiei. În ciuda asigurărilor organizatorilor că totul va avea loc într-un mod sigur, fiind necesare dovada vaccinării , purtarea măștilor în permanență și vor fi realizate teste rapide la fața locului, mai multe companii anunță că își retrag prezența fizică de la eveniment. Vorbim despre nume mari precum Microsoft, Lenovo, Intel, Amazon, Meta, Google, Twitter și General Motors.

Cele mai mari companii de tehnologie se retrag de pe holurile CES 2022 din cauza COVID-19

Pe parcursul săptămânii care tocmai se încheie, fiecare dintre companiile menționate, au anunțat că nu vor mai participa cu standuri fizice și cu angajați care să populeze aceste standuri în cadrul CES 2022. Acestea vor oferi în continuare prezentări, vor face anunțuri și vor demonstra noile tehnologii pe care le prezintă, însă în format virtual.

Practic, cele mai mari companii din domeniul tehnologiei nu vor mai ține standuri la CES 2022, iar în următoarele câteva zile, înainte de debutul evenimentului, s-ar putea să aflăm despre mai multe companii care renunță la prezența fizică.

Deciziile au fost luate pe ultima sută de metri din considerente de siguranță. Companiile nu își doresc să își pună angajații în pericol, mai ales în condițiile în care noua variantă de COVID-19, Omicron, se dovedește a fi mult mai transmisibilă decât variantele precedente.

Organizatorii CES, Consumer Technology Association, au anunțat însă că în ciuda faptului că a pierdut prezența fizică a 42 de expozanți până în prezent, vor continua planurile de a organiza evenimentul în format fizic. De altfel CES 2022 era oricum programat să funcționeze în format „hibrid”, oferind posibilitatea de a te alătura evenimentului ca vizitator printr-o platformă online, de oriunde din lume.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult