SpaceX concediază angajații care l-au criticat pe Elon Musk într-o scrisoare deschisă

17.06.2022
SpaceX concediază angajații care l-au criticat pe Elon Musk într-o scrisoare deschisă

Recent, o parte dintre angajații SpaceX au semnat o scrisoare deschisă prin care îl criticau pe CEO-ul Elon Musk pentru comportamentul său inadecvat de pe rețelele de socializare, în special pe Twitter. Aceștia au numit acțiunile sale drept lucruri care „distrag atenția și atrag rușine”, iar sugestia lor era ca Elon să se oprească. Se pare însă că aceste mesaje au ajuns într-adevăr la urechile CEO-ului, însă rezultatele nu au fost cele dorite. Câțiva dintre cei care au participat la aceste proteste pe e-mail au fost concediați.

SpaceX tolereazăcriticile la adresa CEO-lui Elon Musk

New York Times susține că a văzut un e-mail trimis de COO-ul SpaceX, Gwynne Shotwell, care anunța că o parte dintre angajații care l-au criticat pe Elon Musk nu mai fac parte din colectivul de angajați ai companiei. Aceasta susține că cei care au pornit aceste proteste au creat disconfort în cadrul echipelor:

„SpaceX a concediat un număr de angajați implicați. Scrisoarea, solicitările și întregul proces au făcut anumiți angajați să se simtă inconfortabil, intimidați și agresați și s-au simțit supărați din cauză că scrisoarea punea presiune pe ei să semneze pentru ceva ce nu reprezenta credințele proprii. Avem prea multă muncă critică de rezolvat și nu avem nevoie de astfel de activism care întrece măsura.”, a scris Shotwell într-un e-mail către angajați.

Se pare că motivul concedierii a fost însă mai degrabă legat de o tehnicitate. Angajații au ales să facă acest „activism” în timpul orelor de program, lucru care împiedică productivitatea în cadrul companiei:

„Nu este acceptabil ca mii de persoane din companie au fost contactate cu e-mail-uri nesolicitate și li s-a cerut să semneze scrisori și să completeze chestionare neaprobate în timpul zilei de muncă. Vă rog să rămâneți concentrați pe misiunea SpaceX și să vă folosiți timpul pentru a realiza cea mai bună muncă posibilă. Așa vom ajunge pe Marte.”, a încheiat Gwynne Shotwell.

sursa: NYT, via Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult