Reprezentanții TSMC nu cred că vor fi afectați de lipsa afacerilor cu Huawei

09.06.2020
Reprezentanții TSMC nu cred că vor fi afectați de lipsa afacerilor cu Huawei

TSMC, unul dintre cei mai mari producători de cipuri din lume, spune că nu va fi afectat de lipsa afacerilor cu Huawei. În urma ordinului dat de Donald Trump în mai, Huawei nu mai poate folosi fabrici care folosesc tehnologie americană pentru producerea de procesoare. Astfel, compania nu va mai putea apela la TSMC pentru dezvoltarea de chipset-uri Kirin. Huawei avertiza partenerii din industrie că această decizie va avea efecte și asupra lor, însă TSMC vede situația într-un mod optimist.

TSMC va putea acoperi golul pe care l-ar putea lăsa Huawei

Conform chariman-ului TSMC, Mark Liu, afacerile TSMC nu vor fi afectate foarte mult. Acesta speră ca situația să nu fie definitivă, iar compania sa să nu piardă legăturile cu HiSilicon, divizia de procesoare Huawei. Dacă acest lucru se întâmplă, Liu spune că vor acoperi „golul” într-un timp foarte scurt. Mai toate liniile de producție de procesoare din lume funcționează la capacitate maximă.  Astfel, nu este greu de crezut că vor găsi repede clienți.

Odată cu creșterea în popularitate a smartphone-urilor și avansului tehnologic rapid din ultimii ani, companiile au început să concureze pentru liniile de producție din fabrici. Astfel, Apple și Qualcomm au de obicei prioritate, în fața unor companii cu vechime mai mare pe piața de procesoare.

TSMC anunța de curând că procesul său de producție nu depinde în proporție de peste 25% de tehnologie americană. Astfel, compania va putea să livreze în continuare hardware către Huawei. În cazul în care se dovedește că nu este așa însă, acum știm că există și un plan secundar.

Analiștilor de afaceri spun că 60% din veniturile TSMC vin de la companii din SUA. 20% din venituri sunt de la companii din China. Liu spune că dacă TSMC va pierde un procent important din afaceri, vor fi găsite soluții pentru a le acoperi. De altfel, compania continuă să se extindă.

Producătorul de procesoare a anunțat că va investi 12 miliarde de dolari într-o fabrică din Statele Unite. Aici ar putea fi produse procesoare atât pentru partenerii săi americani probabil la un preț mai bun. TSMC încă negociază cu autoritățile din SUA un plan de subvenționare. În afară de Apple, Qualcomm și alte companii partenere, armata americană ar putea fi unul dintre principalii clienți ai fabricii din SUA.

(via GSM Arena)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult