UberVAMA, proiect pilot prin care trei utilizatori ai serviciului pot merge pe litoral de 1 Mai cu o singură maşină Uber. Iată cât costă cursa

UberVAMA, proiect pilot prin care trei utilizatori ai serviciului pot merge pe litoral de 1 Mai cu o singură maşină Uber. Iată cât costă cursa

Uber va derula serviciul-pilot UberVAMA în minivacanţa de 1 Mai, când şoferii vor putea lua până la trei pasageri în maşină, în drumul spre Vama Veche, costul unei curse fiind de 150 de lei pe sens, sumă ce poate fi împărţită egal între pasageri, potrivit unui comunicat al companiei publicat joi, transmite Mediafax.

„Conform datelor din anii trecuţi, peste 60.000 de maşini sunt aşteptate pe litoral în weekend-ul 28 aprilie – 1 mai, dintre care peste 25.000 vor ajunge în Vama Veche”, se arată în comunicatul transmis de Uber.

Pentru pasagerii interesaţi, Uber transmite că vineri, 28 aprilie şi luni, 1 mai, utilizatorii trebuie să intre online în aplicaţia UBER pentru parteneri în oricare dintre intervalele orare 8.00 şi 10.00, 12.00 şi 14.00 sau 16.00-18.00.

Aplicaţia va conecta utilizatorul cu un pasager sau cu un grup de până la trei pasageri care merg în Vamă. Procedura este aceeaşi şi la întoarcere.

Pentru a putea conduce cu Uber, şoferii trebuie să se înscrie în aplicaţie. Pentru a fi eligil, şoferul trebuie să aibă permis de cel puţin un an, o maşină bine întreţinută, un istoric auto fără incidente grave şi să nu aibă cazier judiciar.
 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult