Samsung a dezvăluit senzorul S5K3P3 cu pixeli de 1.0 nm

29.07.2015
Samsung a dezvăluit senzorul S5K3P3 cu pixeli de 1.0 nm

Samsung a dezvăluit primul senzor foto dedicat smartphone-urilor care foloseşte pixeli de 1.0 nm. Acest lucru oferă posibilitatea de a reduce spaţiul ocupat de camera foto în carcasă, rezultatul final fiind realizarea de smartphone-uri mai subţiri. Având în vedere camera ieşită în relief de pe Samsung Galaxy S6 care este probabil singurul dezavantaj real al noului design, modelele următoare ale companiei probabil că vor fi lipsite de astfel de neajunsuri.

Noul senzor se numeşte S5K3P3 şi face parte din familia ISOCELL. Acesta captează imagini tot la 16 megapixeli, asemeni predecesorilor săi, iar reducerea cu 20% a înălţimii nu aduce de la sine rezultate inferioare. Se pare că în ciuda miniaturizării, calitatea imaginii rămâne neschimbată, ceea ce este o veste foarte bună pentru fanii Samsung. Este foarte interesant însă momentul acestui anunţ, care vine la doar două săptămâni înaintea evenimentului Galaxy Unpacked din New York, unde sunt aşteptate dezvăluirile modelelor Samsung Galaxy Note 5 şi Samsung Galaxy S6 edge+.

Este foarte posibil ca acest nou senzor ISOCELL să fie integrat în noile modele de smartphone ale companiei, reducând astfel grosimea noilor dispozitive. Samsung a anunţat că senzorul este deja disponibil pentru alţi producători de dispozitive mobile, în cazul în care vor să îl integreze în produsele lor, ceea ce ar trebui să îi bucure în special pe cei care preferă să folosească smartphone-uri ale altor companii. Conform Samsung, S5K3P3 este primul senzor pentru smartphone-uri cu pixeli atât de mici.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult