Sony prezintă noul Cyber-shot compact H10

Sony prezintă noul Cyber-shot compact H10

Îndeajuns de mică pentru a încăpea într-un buzunar sau într-o poşetă, camera digitală Sony Cyber-shot H10 este partenerul ideal pentru oricine doreşte zoom puternic şi caracteristici de top, într-un produs de mici dimensiuni.

Obiectivul de înaltă calitate Carl Zeiss face ca Cyber-shot H10 să fie ideal pentru situaţiile în care aveţi nevoie de prim-planuri foarte clare. Pe lângă obiectivul cu zoom optic 10x, un nou bliţ foarte puternic luminează subiectele la o distanţă de până la 14 m depărtare (la setările de unghi larg şi ISO 3200). Această cameră prezintă, de asemenea, ecranul Clear Photo LCD Plus de 3 inci (7.62 cm) pentru o vizualizare de calitate şi pentru o navigare simplă prin meniu.

Susţinută de procesorul Sony BIONZ, funcţia Face Detection poate identifica şi focaliza până la opt feţe într-un cadru, ajustând automat focalizarea şi expunerea pentru portrete foarte clare.

Ideal pentru momentele pline de acţiune, modul avansat Sports Shooting combină viteza mare a declanşatorului cu focalizarea automată predictivă continuă pentru a surprinde subiectele aflate în mişcare rapidă cu o întârziere foarte mică a declanşării.

Sony Cyber-shot DSC-H10

Ideală pentru scenele slab iluminate din spate şi pentru acelea cu un contrast puternic, optimizorul de gamă dinamică (DRO) procesează automat scenele cu zone puternic iluminate şi detalii întunecate, pentru a asigura o imagine mult mai naturală şi cu expunere echilibrată.

Există, de asemenea, o serie de funcţii de corecţie înglobate, de la reducerea efectului de “ochi roşii” la reglajul fin al imaginii, fără a fi necesar un PC sau o aplicaţie specială.

Accesoriile opţionale includ o gamă largă de lentile de conversie superangulare şi teleobiective, plus filtre, acumulatori, încărcătoare pentru călătorii, pachete sport şi huse.

Camera digitală Sony Cyber-shot H10 va fi disponibilă în Europa la sfârşitul lunii martie 2008.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News