Viitoarele procesoare Qualcomm vor oferi opţiuni foto de refocalizare precum celebra cameră Lytro

Viitoarele procesoare Qualcomm vor oferi opţiuni foto de refocalizare precum celebra cameră Lytro

După ce s-au întrecut într-un război steril al megapixelilor senzorilor foto, producătorii de telefoane mobile au început să caute noi tehnologii care să le permită să se facă remarcaţi fie prin nivelul calităţii capturii, fie prin opţiunile originale, fie prin ambele. Dacă în cursul anului trecut s-a remarcat interesul crescut pentru stabilizarea optică sau pentru senzorii cu pixeli mai mari, în primele două săptămâni din 2014 am primit deja două noutăţi despre viitoarele module foto cu profunzime de câmp crescută şi opţiuni de refocalizare.

Atunci când vorbim despre captura foto care oferă o profunzime mare a câmpului, ne gândim imediat la Lytro, prima cameră foto plenoptică accesibilă publicului larg. Scumpă, complexă şi cu dimensiuni ridicată, tehnologia folosită de aceste camere nu este aptă pentru a fi încorporata într-un telefon mobil, însă producătorii caută metode alternative.

Faimosul producător de procesoare Qualcomm a anunţat că viitoarele sale modele performante, începând cu deja anunţatul Snapdragon 805, vor oferi opţiuni de refocalizare sau extindere a profunzii câmpului. Spre deosebire de modelul cu doi senzori care a fost dezvăluit de Toshiba acum câteva zile, soluţia Qualcomm va necesita un singur senzor foto şi se va baza pe puterea de calcul a noului său procesor de imagine.

Tehnologia propusă de Qualcomm funcţionează prin imortalizarea rapidă a unor instantanee cu focalizări diferite şi combinarea acestora într-o imagine căreia îi vom putea extinde distanţa de maximă claritate sau, dimpotrivă, îi vom putea reduce profunzimea pentru evidenţierea mai bună a subiectului. Acest mode de lucru este folosit şi de aplicaţia Nokia Refocus, însă soluţia Qualcomm va fi asistată hardware şi va necesita un timp de captură mult mai mic.

Pe lângă opţiunea interesantă de refocalizare, procesorul de imagine pregătit de Qualcomm va mai oferi rutine software avansate pentru controlul expunerii şi pentru controlul puterii bliţului.

Tags: