WB5000 – primul superzoom de la Samsung

01.09.2009
WB5000 – primul superzoom de la Samsung

Samsung poate că nu a reuşit să atragă prea mult lumina reflectoarelor pe piaţa camerelor foto digitale, însă a fost o prezenţă constantă timp de mai mulţi ani. Au fost însă segmente în care producătorul asiatic nu s-a aventurat, cel puţin până acum. Compactele Samsung s-au lăudat cu un zoom optic maxim de 10x, însă noul WB5000 iese din tipare. Aparatul este dotat cu un obiectiv stabilizat cu plajă focală de 26-624 mm, echivalentă cu un zoom optic 24x. Astfel, Samsung ajunge să concureze pe segmentul superzoom cu Olympus şi Nikon.

Samsung WB5000 cu zoom optic 24x şi senzor de 12.5 MP

WB5000 ar putea fi un aparat pe placul fotografilor mai pretenţioşi. Alături de modurile de fotografiere manuale, camera poate salva imaginile în format RAW şi oferă două moduri pentru setări personalizabile. Senzorul de 12.5 MP permite filmarea la rezoluţie 1280×720 cu 30 fps (compresie H.264) şi oferă o plajă de valori ISO cuprinse între 80 şi 6400. Nu putem să nu observăm lângă ecranul de 3” un buton dedicat pentru înregistrarea video, facilitate pe care am apreciat-o şi la Panasonic Lumix FZ38. Preţul nu a fost specificat, dar ştim că Samsung WB5000 va fi disponibil începând cu această lună.

În dreapta ecranului se află butonul pentru înregistrare video

Preţul lui Samsung WB5000 nu a fost anunţat de producător

Urmărește Go4IT.ro pe Google News