OneDrive renunță la una dintre funcțiile apreciate în rândul utilizatorilor de PC-uri

14.07.2020
OneDrive renunță la una dintre funcțiile apreciate în rândul utilizatorilor de PC-uri

Deși va putea sincroniza în continuare fișiere de pe sisteme PC, serviciul de stocare cloud Microsoft OneDrive nu va mai permite încărcarea la alegere a fișierelor în spațiul cloud, utilizatorii care doresc asta trebuind să parcurgă altă metodă.

Potrivit anunțului oficial, OneDrive va retrage funcționalitatea care permite selectarea oricărui fișier spre a fi sincronizat în spațiul cloud, începând cu data de 31 iulie. În schimb, utilizatorii vor trebui să adauge mai întâi directoare de fișiere în lista de sincronizare, fișierele găzduite în acestea fiind abia apoi încărcate în spațiul de stocare OneDrive. Mult mai rapid și ușor de folosit în numeroasele ocazii când vrei să adaugi un document în spațiul de stocare cloud, alternativa era selectarea directă a fișierului respectiv, acesta fiind extras indiferent de locația sa pe hard disk sau în rețeaua locală, devenind imediat vizibil de pe toate dispozitivele conectate la același spațiu de stocare OneDrive.

OneDrive se modernizează

În timp ce funcționalitatea respectivă poate fi replicată prin sincronizare standard, adăugând directoare de fișiere pentru sincronizare OneDrive, vechea implementare funcționalitate oferea acces imediat la fișiere, fără ca acestea să fie în prealabil încărcate pe serverele Microsoft.

Microsoft îndrumă utilizatorii care doresc să beneficieze în continuare de această funcționalitate către serviciul de backup integrat, prezent sub sistemul de operare Windows 10.

Vestea limitării funcționalității apare în contextul în care beneficiarii de servicii Microsoft contracost, precum pachetul Office 365, beneficiază deja de spațiu de stocare nelimitat, inclus în abonamentul plătit. Spre comparație, în versiunea gratis, utilizatorii OneDrive au la dispoziție doar 5GB de stocare gratuită, care însă poate fi crescută la 50GB plătind o taxă lunară de 2 dolari.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult