iPhone 18 Pro ar putea costa cu până la 300 de dolari mai mult. Creșterea prețului este pusă pe seama componentelor

iPhone 18 Pro ar putea costa cu până la 300 de dolari mai mult. Creșterea prețului este pusă pe seama componentelor
Foto: Front Page Tech

Seria iPhone 18 Pro ar putea înregistra una dintre cele mai mari scumpiri din ultimii ani. Potrivit unui analist, modelele Pro și Pro Max ar putea costa cu 250 până la 300 de dolari mai mult decât actuala generație. Informațiile nu au fost confirmate de Apple.

Costurile componentelor ar putea duce la majorarea prețurilor

Estimarea aparține analistului Jeff Pu, care consideră că viitoarele modele iPhone 18 Pro vor fi afectate de creșterea costurilor de producție.

Printre principalele motive se numără utilizarea procesoarelor fabricate în tehnologie de 2 nanometri și scumpirea memoriei DRAM și NAND. Cererea ridicată pentru cipuri destinate centrelor de date AI pune presiune asupra întregului lanț de aprovizionare și contribuie la majorarea prețurilor componentelor.

În prezent, iPhone 17 Pro pornește de la 1.099 de dolari, iar iPhone 17 Pro Max de la 1.199 de dolari. Dacă estimările se confirmă, noile modele ar putea costa cu până la 300 de dolari mai mult.

iPhone 18 Pro ar putea aduce procesor A20 și 12 GB RAM

Pe lângă creșterea prețului, viitoarea generație este așteptată cu mai multe îmbunătățiri hardware.

Modelele Pro ar urma să fie echipate cu procesorul A20, care promite performanțe mai ridicate și o eficiență energetică mai bună. De asemenea, acestea ar putea integra 12 GB de memorie RAM, o configurație despre care se spune că va susține viitoarele funcții de inteligență artificială din iOS 27.

Apple ar testa și o nouă tehnologie de ambalare a cipurilor, denumită WMCM. Aceasta permite integrarea mai flexibilă a componentelor, însă implică și costuri de fabricație mai ridicate în etapa inițială.

Modificări discrete de design și o cameră îmbunătățită

La capitolul design nu sunt așteptate schimbări majore. Sursele indică o decupare mai mică pentru senzorii din partea frontală.

În schimb, camera principală ar putea primi pentru prima dată o diafragmă variabilă. O astfel de soluție ar permite adaptarea mai eficientă la diferite condiții de iluminare și ar putea îmbunătăți calitatea fotografiilor.

Lansarea este așteptată în toamna lui 2026

Conform informațiilor apărute până acum, Apple ar urma să prezinte modelele iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max în septembrie 2026.

Versiunile standard iPhone 18 și iPhone 18e ar putea fi lansate ulterior, în primăvara anului 2027. Deocamdată, toate informațiile referitoare la prețuri și specificații rămân la nivel de zvon.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Răzvan Crăciun
Răzvan Crăciun
Cu o experiență de aproape 30 de ani în presă, în luna mai 2025 am ajuns din nou în domeniul care m-a pasionat de la început - IT. Cea mai lungă perioadă (mai mult de 15 ani) am petrecut-o la agenția de presă Mediafax, unde am trecut prin piața de capital și IT. Am publicat și în Ziarul ... citește mai mult