Bike2, bicicleta fără lanţ promite să revoluţioneze modul în care dozăm efortul la pedalare

10.05.2016
Bike2, bicicleta fără lanţ promite să revoluţioneze modul în care dozăm efortul la pedalare

Inspirată de autoturismele electrice, Bike2 renunţă la clasica transmisie cu lanţ şi pinioane în favoarea unui sistem capabil să acumuleze energie în perioadele de pedalare uşoară, pe care o eliberează atunci când este nevoie.

Botezat e-drive, sistemul gândit pentru a putea fi instalat şi ca upgrade pentru biciclete obişnuite funcţionează asemeni unui acumulator de energie, folosind efortul depus la pedalare pentru alimentarea unui motor electric responsabil cu propulsarea bicicletei. Un senzor conectat la clapeta pentru frână sesizează când bicicleta frânează pentru a deconecta sistemul de propulsie electrică.

Conectate doar la un dinam folosit pentru încărcarea acumulatorului din dotare, pedalele nu pot fi folosite pentru propulsie directă.

Nu este clar dacă motorul electric poate funcţiona şi cu acumulatorul complet descărcat, folosind doar energia generată la pedalare. Cert este că fără conectarea directă a pedalelor la angrenajul roţilor viteza la pedalare nu corespunde cu viteza reală de deplasare, fapt ce poate pune în dificultate utilizatorii neiniţiaţi.

Avantajul este că, atât timp cât acumulatorul din dotare este încărcat, putem pedala cât de puternic sau uşor dorim fără ca asta să afecteze viteza cu care ne deplasăm. Putem alege să urcăm o pantă fără efort, pedalând mai târziu pentru a recupera energia consumată din acumulator.

Citeşte şi despre LeEco Le Syvrac este o bicicletă inteligentă cu sistem de operare Android

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult