Chelnerul robot ar putea înlocui angajații din restaurante. Debutează în Coreea de Sud

18.09.2020
Chelnerul robot ar putea înlocui angajații din restaurante. Debutează în Coreea de Sud

În viitor, angajații din domeniul Horeca ar putea avea motive de îngrijorare, întrucât o parte dintre joburile lor ar putea fi înlocuite cu roboți. Nu este prima dată când auzim asta, însă KT Corp, o companie sud coreeană din domeniul telecom, prezintă chelnerul robot Aglio Kim, care poate să servească clienții la mese folosind sisteme avansate AI. De asemenea, această soluție ar putea fi preferată de către restaurante, în special pe perioada pandemiei, evitând astfel contactul între clienți și angajați.

Chelnerul robot poate servi mai multe mese simultan

Chelnerul Robot Aglio Kim folosește un sistem vizual numit SLAM (simultaneous localization and mapping) pentru a nu se lovi de obstacole și pentru a putea evita clienții, în timp ce algoritmii AI controlează mișcarea acestuia și asigură că robotul poate să ducă comenzile la mesele corecte. Acesta este un robot de tip „chelner”, care folosește mai multe rafturi pe care pot fi puse produsele comandate. Apoi, robotul merge la fiecare masă, iar clienții își pot lua de pe tavă ceea ce au comandat.

Citește și Un bărbat și-a pierdut telefonul. L-a găsit plin de selfie-uri cu maimuțe

Tăvile pot ține în total cam 30 de kilograme de mâncare și băutură și pot fi servite mai multe mese, pe rând, la un singur „transport”. Pentru comenzi, clienții restaurantelor pot comanda mâncarea și băuturile aduse  de Aglio Kim printr-un touchscreen, care este instalat la fiecare masă în parte. Ecranul afișează conținut atât în Coreeană, cât și în Engleză.

Testele care au fost realizate în Seul sugerează că cei care au interacționat cu robotul chelner de la KT Corp s-au simțit în siguranță în cadrul contextului actual. Regulile din restaurantele din Coreea de Sud în perioada pandemiei obligă o distanță de 2 metri între mese și necesită înregistrarea numelui și altor detalii de contact a tuturor clienților.

Citește și Bărbat, fotografiat într-un autobuz cu un șarpe viu pe post de mască

KT Corp spune că va lansa și o nouă versiune a lui Aglio Kim anul viitor, care va putea folosi recunoaștere vocală pentru comenzi vorbite de la clienți.

sursa: Huffpost

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult