DJI pregăteşte lansarea Mavic Mini, cea mai mică dronă pliabilă din portofoliul său

28.10.2019
DJI pregăteşte lansarea Mavic Mini, cea mai mică dronă pliabilă din portofoliul său

Următoarea dronă de la DJI nu va încerca să împingă limitele acestei game de produse mai departe, ci mai degrabă va încerca să miniaturizeze până la limita inferioară design-ul unui astfel de dispozitiv. Conform unei listări pe magazinul Newegg, compania se pregăteşte să lanseze oficial noul Mavic Mini, o dronă inspirată de design-ul pliabil al celorlalte modele din gama Mavic, cu greutate sub cea necesară pentru a fi „înmatriculată” în anumite ţări.

Fotografiile de pe Newegg sugerează că Mavic Mini va folosi un design similar cu cel al modelelor Mavic 2, lansate de curând. Drona va fi destul de mică pentru a putea avea loc în palma utilizatorului, în timp ce specificaţiile hardware o poziţionează undeva între drona de dimeniuni mici DJI Spark, lansată în urmă cu doi ani şi Mavic Air, cea mai mică dronă performantă a companiei de până acum.

DJI Mavic Mini va cântări doar 249 grame, cu un gram mai puţin decât limita din SUA pentru înmatriculare, în timp ce promite o autonomie de 30 de minute atunci când nu este vânt puternic. Dimenisunile sunt similare cu cele ale unui smartphone atunci când drona este pliată, fiind însă semnificativ mai groasă în profil. Totuşi, poţi ţine o astfel de dronă în geantă cu uşurinţă oriunde, iar calitatea video de rezoluţie 2,7K este sensibil mai slabă decât cea a altor modele Mavic de pe piaţă, însă totuşi utilizabilă pentru proiecte video online precum vlogging sau filmări de vacanţă.

De altfel, dacă Mavic Mini ar filma în 4K, asemeni Mavic Air sau modelelor Mavic 2, ar exista destui utilizatori care ar prefera să cumpere un model mai mic şi mai portabil, în ciuda faptului că ar avea parte de o calitate video inferioară.

Lansarea DJI Mavic Mini este aşteptată în următoarele câteva zile, zvonurile plasând anunţul cândva spre sfârşitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie. Preţul afişat pe Newegg este de 650 de dolari canadieni, adică 450 de euro, pentru pachetul „Fly More Combo”. Probabil că în Europa, preţul va fi undeva în jurul a 500 euro după aplicarea taxelor.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult