Locuinţe şi construcţii modulare marca Henri Coandă

Autor: George Adrian Olteanu 11.10.2010
Locuinţe şi construcţii modulare marca Henri Coandă

Clădirea piramidală proiectată de Henri Coandă la începutul
anilor ’20 a
impresionat prin aspectul ei original şi prin dimensiunile
colosale
. Din păcate, ea nu a fost transpusă în
realitate nici până în ziua de azi. Construcţiile
modulare
brevetate prin aceeaşi perioadă, deşi erau
departe de a fi estetice, şi-au găsit cu uşurinţă locul printre
alte arhitecturi – aceasta pentru că s-a dovedit în timp că pot
constitui soluţii eficiente în situaţii de criză şi nu
numai
. În plus, arhitecura actuală permite realizarea unor
locuinţe modulare extrem de atrăgătoare ca design.

La vremea la care au fost proiectate (anul 1921), casele
modulare au apărut ca o necesitate de a construi locuinţe
rezistente, într-un timp rapid şi la un preţ accesibil
tuturor
.Pentru aceasta, Henri Coandă a perfecat reţetele
de beton armat şi a găsit noi geometrii de schelete
metalice multicelulare
, capabile să asigure rezistenţe
sporite, fiind în acelaşi timp uşoare şi oferind o izolaţie termică
şi fonică excelentă.

Invenţia a fost bine primită, drept urmare Henri Coandă a
înfiinţat în Franţa o societate pentru construcţia de case
ieftine prefabricate
: La société multicellulaire Coandă.

S-au executat case sau subansamble
multicelulare şi beton în Franţa,
Belgia, Italia şi
România. La Iaşi, în Palatul Culturii, au fost
decorate două săli prin tehnica beton a bois. În Bucureşti, prin
aceeaşi tehnică au fost decorate câteva vitrine de magazin din
centru, iar împreună cu câţiva arhitecţi, Coandă a realizat
complexul şcolilor de la Obor.

Iată care sunt caracteristicile şi avantajele
construcţilor modulare
inventate de Coandă:

  • se confecţionează în hala de producţie şi se montează rapid pe
    teren;
  • pereţii sunt făcuţi dintr-o reţea de metal plat sau profilat,
    aşezată paralel, precum o napolitană, păstrând zone de aer
    nemişcat, pentru asigurarea unor izolaţii termice şi fonice
    excelente
    ;
  • pereţii din metal subţire conferă şi o oarecare rezistenţă la
    incendii şi permit montarea unor dispozitive de
    încalzire
    direct în interiorul lor (ex: pardoseala
    calorifugă);
  • panourile sunt foarte uşoare, foarte rezistente, uşor
    transportabile
    şi se montează la faţa locului;
  • sunt rezistente la seisme;
  • costurile de execuţie sunt mici, deci în mod
    normal ar trebui să fie ieftine la vânzare.

Toate aceste caracteristici le recomandă chiar şi
astăzi
, nu doar ca locuinţe obişnuite, accesibile pentru
cât mai mulţi oameni, ci şi ca soluţii în caz de catastrofe
naturale
(inundaţie, incendiu, cutremur), dar şi pentru
dezvoltarea şantierelor.

Articol realizat în colaborare cu Asociaţia Henri
Coandă
. Află mai multe despre Henri Coandă pe
www.jet100.com
.