Luminițele LED ar putea convinge mai mulți oameni să poarte mască

27.07.2020
Luminițele LED ar putea convinge mai mulți oameni să poarte mască

Purtarea unei măști de protecție continuă să fie un subiect controversat chiar și la jumătate de an după declararea pandemiei la nivel global. Mulți refuză purtarea lor, în ciuda recomandărilor sau chiar obligativității din partea autorităților, așa că unii producători încearcă să atragă clienți cu niște abordări mai creative. Poate că unii nu ar purta o mască de protecție chirurgicală, de unică folosință, dar oare una cu LED-uri interactive i-ar atrage mai mult.

O mască LED permite libertate de exprimare și cu fața acoperită

Creatoarea de modă Chelsea Klukas de la Lumen Couture, a creat o mască de protecție cu o matrice LED care poate fi configurată de pe o aplicație de smartphone, sau care poate reacționa chiar la anumite comenzi vocale. Klukas oferă chiar și instrucțiuni de confecționare acasă pentru cei care nu vor să cumpere o mască de acest gen de la Lumen Couture.

Ideea acestei măști a venit în contextul în care lansarea colecției de haine cu luminițe LED pe care Lumen Couture trebuia să o lanseze a fost amânată din cauza pandemiei. Totuși, ideea din spatele acestei măști cu LED-uri este similară. Aceasta este confecționată din material textil care poate fi spălat, are un spațiu dedicat pentru integrarea matricei LED și include și microfoane pentru reacții la anumite comenzi vocale.

Poți configura cu imagini, text sau animații ceea ce apare pe display-ul măștii, sau poți configura ca anumite mesaje să fie afișate atunci când spui anumite cuvinte. Cei care comandă o mască LED de la Lumen Couture primesc și o baterie și un cablu de încărcare.

Desigur, o astfel de mască este semnificativ mai scumpă decât măștile obișnuite, întrucât integrează componente electronice. Lume Couture vinde masca pe site-ul său la prețul de 95 de dolari americani. De altfel, toți banii de pe urma comenzilor realizate în până în iunie, adică 4.500 de dolari americani, au fost donați către fondul OMS pentru COVID-19.

sursa: TheVerge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult