Merriam-Webster adaugă în dicţionarul englez 300 cuvinte noi precum „bitcoin” şi „emoji”

26.09.2018
Merriam-Webster adaugă în dicţionarul englez 300 cuvinte noi precum „bitcoin” şi „emoji”

Cuvinte precum „Bitcoin”, „emoji” sau „twerk” pot fi folosite acum în versiunea în limba engleză a jocului de societate Scrablle. Merriam-Webster a publicat un mesaj pe site-ul său în care anunţă că dicţionarul oficial pentru Scrabble include acum peste 300 de noi cuvinte, majoritatea neologisme împrumutate din lexicul folosit pe internet. Desigur, şi alte tipuri de cvinte chiar destul de vechi, au fost adăugate în dicţionarul jocului, unele aşteptate de multă vreme.

Cei care joacă Scrabble în limba engleză vor putea folosi cuvinte noi precum OK, macaron, bokeh, twerk, Ee, hivemind, facepalm sau sheeple (termen folosit pentru a descrie deseori pe internet fanii companiei Apple). Noile cuvinte vor bucura cu siguranţă jucătorii mai tineri, care au crescut folosind aceste cuvinte şi care nu le puteau folosi în Scrabble până acum şi vor frustra cu siguranţă jucătorii mai în vârstă, care vor fi nevoiţi să consulte dicţionarul atunci când le întâlnesc.

Aceasta nu este prima dată în ultima perioadă când Merriam-Webster adaugă noi cuvinte „moderne” într-un dicţionar. La începutul lunii septembrie, dicţionarul de limba engleză al său a adăugat 800 de noi cuvinte, printre care se numărau „instagramming”, „fintech”, „biohacking” sau prescurtarea „TL;DR”.

Suntem obişnuiţi ca în limba română să adoptăm cuvinte din alte limbi drept neologisme, dar se pare că şi limbile de la care împrumutăm îşi extind baza de cuvinte într-un ritm destul de accelerat, mai ales acum că tehnologia ne permite să aducem în prim plan anumite cuvinte noi mai repede.