O a doua navă importantă rusă, fregata Admiral Makarov, ar fi fost lovită de rachete ucrainene

06.05.2022
O a doua navă importantă rusă, fregata Admiral Makarov, ar fi fost lovită de rachete ucrainene
Fregata Admiral Makarov (Foto: Wikimedia)

Ucrainenii ar fi reușit să lovească încă o navă importantă a Rusiei, fregata Admiral Makarov, care operează în Marea Neagră. De pe vasul militar au fost lansate multe rachete de croazieră care au țintit orașe și alte obiective din Ucraina.

Potrivit OSINTdefender, un cont de Twitter popular care monitorizează situația militară din Estul Europei, nava a fost lovită în apropiere de Insula Șerpilor și este avariată grav sau s-a scufundat. La fel susțin și surse din Statul Major al armatei ucrainene.

În operațiune ar fi fost folosite tot rachete anti-navă R-360 Neptune, de producție ucraineană. Acestea au fost utilizate cu succes pentru scufundarea navei amiral a flotei Rusiei din Marea Neagră, Moskva.

În zona în care fregata au fost lovită au apărut ulterior mai multe nave și aeronave, inclusiv o barjă de salvare. Nava cu deplasament de 4.000 de tone are un echipaj de aproximativ 200 de persoane.

Citește și: Cum ar fi reușit Ucraina să distrugă o navă militară rusă aflată în portul ocupat Berdeansk

Admiral Makarov, din clasa Admiral Grigorovich, era una dintre cele mai puternice nave din Marea Neagră. Fregata, bazată în portul Sevastopol, a intrat în serviciu activ în 2017 și ar fi preluat funcția de navă amiral de la Moskva.

Navele rusești din Marea Neagră sunt recunoscute pentru potențialul ofensiv, dar nu sunt înzestrate cu sisteme defensive foarte avansate. Acest lucru explică succesul pe care îl are Ucraina împotriva lor.

R-360 Neptune (Foto: Wikimedia)

R-360 Neptune a intrat în serviciul Ucrainei în martie 2021. Racheta anti-navă are o greutate de 870 kg și o rază maximă de acțiune de 300 de km.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult