Obiectul rar pe care îl primesc angajații Apple după 10 ani petrecuți în companie

16.02.2023
Obiectul rar pe care îl primesc angajații Apple după 10 ani petrecuți în companie

După ce împlinesc zece ani în companie, angajații Apple primesc un trofeu, care include logo-ul companiei.

În urmă cu câțiva ani, designul obiectului a fost schimbat. Acum, trofeul este realizat din același aluminiu ca produsele Apple (seria 6000). Mai precis, aluminiul rezultat din construcția de carcase pentru iPhone-uri, iPad-uri sau Mac-uri este strâns, topit și turnat din nou, în această formă. Probabil că le rămâne mult material de la fabricile din India, acolo unde 50% din carcasele de iPhone sunt respinse la controlul de calitate.

În centru, obiectul are un logo din inox, iar numărul 10 este gravat în lateral. În trecut, trofeul era realizat din cristal.

Citește și: Apple a lansat iOS și iPadOS 16.3.1 pentru a repara mici bug-uri

Premiul a fost prezentat de canalul DongleBookPro de pe YouTube, care prezintă produse rare și prototipuri marca Apple.

Potrivit prezentatorului, acesta este „unul dintre cele mai rare produse Apple de pe Pământ”.

În cutia pe care o primește angajatul care a împlinit 10 ani în companie este inclusă o felicitare semnată, aparent în persoană, de Tim Cook. Tot acolo se găsește o hârtie cu un text în care este explicat modul în care a fost fabricat premiul.

DongleBookPro transmite că există versiuni ale trofeului pentru angajații care împlinesc 20 și 30 de ani în companie.

Sursa: 9to5Mac

Foto: captură din video (YouTube / DongleBookPro)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult