Prima țară care a învins epidemia COVID-19. Ultimul pacient bolnav și-a revenit

08.06.2020
Prima țară care a învins epidemia COVID-19. Ultimul pacient bolnav și-a revenit

Noua Zeelandă este prima țară din lume care pare să fi ieșit victorioasă din războiul cu epidemia COVID-19. Ultimul pacient bolnav și-a revenit complet pe 8 iunie.

Mai mult, în ultimele 17 zile nu a fost înregistrat niciun caz nou de infectare cu noul coronavirus, transmite BBC.

Premierul Jacinda Ardern (foto) a spus că a făcut o „mică mișcare de dans” când a auzit veștile bune. „Cetățenii s-au unit în moduri fără precedent pentru a învinge virusul”, a declarat ea.

Ultimul pacient a fost o persoană în vârstă de cincizeci și ceva de ani din Auckland.

Autoritățile au anunțat că vor continua să fie vigilente pentru ca boala să nu revină. Totuși, aproape toate restricțiile au fost ridicate, țara fiind acum la cel mai redus nivel de alertă.

Cetățenii nu sunt obligați să păstreze distanța unii față de alții sau să poarte măști, întâlnirile de grup nu sunt interzise, dar străinii nu au voie să intre în țară.

Sursa: bing.com/covid

În Noua Zeelandă au fost diagnosticate cu COVID-19 1.504 persoane. Dintre acestea, 22 au murit.

La nivel mondial, peste 400.000 de oameni au murit din cauza virusului apărut în China. Cele mai maulte decese, peste 110.000, au fost înregistrate în SUA.

Foto: Hepta

CITEȘTE ȘI:

iOS 13.5 a fost lansat. Îți spune dacă ai intrat în contact cu bolnavi de COVID-19

Pacientul 91. O țară a cheltuit 200.000 de dolari pentru a salva un străin bolnav de COVID-19

Ce au descoperit autoritățile în țara în care 40% din populație folosește o aplicație de urmărire COVID-19

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult