Raspberry Pi 2: Procesor quad-core, 1 GB RAM, Windows 10 şi acelaşi preţ mic

Raspberry Pi 2: Procesor quad-core, 1 GB RAM, Windows 10 şi acelaşi preţ mic

În cei câţiva ani de când Raspberry Pi a ajuns pe piaţă, au apărut şi alte companii cu produse similare, de cele mai multe ori mai puternice, dar şi mai scumpe. Ei bine, Raspberry Pi 2 pare să fie un urmaş care îşi merită numele, care reuşeşte să îşi păstreze preţul modic chiar şi în comparaţie cu cele mai recente micro computere lansate, dar care oferă performanţă cu mult peste cea a predecesorului său. Cea mai bună parte este că poate fi comandat chiar acum.

Noul Raspberry Pi 2 integrează un nou model de procesor de la Broadcom, BCM2836. Acesta dispune de patru nuclee la 900 MHz, oferind de şase ori performanţa vechiului BCM2835 utilizat anterior. Mai mult decât atât, noul Pi include acum 1 GB de memorie RAM, dublu faţă de prima variantă, cât şi compatibilitate cu toate accesoriile pentru modelul Type B+.

Astfel, orice carcasă, accesoriu sau adaptor de priză pentru vechiul Raspberry Pi pot fi folosite şi pe noul Pi 2, alături de tot software-ul dezvoltat până în prezent. Foarte îmbucurător este faptul că preţul de 35 de dolari nu s-a schimbat de la un model la altul, iar comenzile sunt deschise încă de dimineaţă. Prima tranşă va include 100.000 de bucăţi, deci nu există motiv de îngrijorare în privinţa stocului disponibil, cum s-a întâmplat la debutul primului Raspberry Pi.

Modelul B+ va rămâne în continuare pe piaţă şi este posibil ca în viitor să se lanseze şi un Model B pentru Pi 2, pentru cei care doresc un sistem cu performanţă mai scăzută, la un preţ mai mic. Cea mai interesantă parte a anunţului este faptul că Windows 10 va fi disponibile pe micuţul computer complet gratuit prin intermediul Windows Development Program for IoT (internet of Things). Deşi nu există detalii concrete despre ceea ce va fi inclus în acest Windows, simplul fapt că vei putea rula o variantă a sistemului de operare de la Microsoft este un mare plus. Raspberry Pi 2 va funcţiona momentan cu distribuţiile de Linux disponibile, urmând ca spre finalul anului să primească şi noul Windows 10.

Având în vedere preţul neschimbat şi performanţa ridicată, cei care îşi doreau un astfel de dispozitiv nu au foarte multe motive să nu comande un Raspberry Pi 2. Fundaţia Raspberry Pi recomandă versiunea a doua pentru utilizarea în şcoli pentru a familiariza studenţii cu dezvoltarea de software, cât şi în proiecte personale precum realizarea unui sistem pentru redare media, robotică sau alte aplicaţii distractive.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult