Un altfel de top al „prizabilelor” care dau dependenţă

Un altfel de top al

Ar fi nespus de plictisitor şi banal să tot insistăm pe gadgeturile
care dau dependenţă
în zilele noastre, când suntem
atât de intoxicaţi cu tehnologie super-avansată. Este clar că,
acum, „dependenţa” se află în strânsă legătură cu necesităţile şi,
prin urmare, „prizabilele” cele mai puternice din ziua de azi sunt
telefonul şi laptopul/PC-ul cu Internet. Eu propun altceva – să
facem o călătorie în trecut, pe vremea când eram nişte copii „juma
de buletin” şi să ne aducem aminte de primele noastre
gadgeturi.

Cel puţin în cazul meu, acele jucărioare (pe care le numim acum
retro-gadgeturi) îmi păreau mai mult decât
fascinante şi mă ţineau în priză ore în şir, aşa cum niciun
dispozitiv high-tech din ziua de azi nu mai reuşeşte să o facă.

Am avut pe mână o mulţime de joculeţe,
casetofoane şi chiar un
calculator
, însă nu am să stau să le enumăr pe toate aici.
Aşa cum am zis în titlu, voi încerca să stabilesc o ierarhie în
funcţie de cât de mult m-am ataşat de ele.

Locul 5 – Pick-up-ul

PickupPickup-ul a reprezentat pentru
mine primul contact cu tehnologia. S-a întâmplat
când încă eram şoim al patriei, într-o seară în care, mi-aduc
aminte, devenisem extrem de agitat pentru că ai mei părinţi nu
doreau să-mi spună obişnuitele poveşti dinainte de culcare. Am
primit în schimb o misterioasă cutie neagră acoperită de un capac,
lângă care se afla un disc învelit într-o copertă cu un submarin pe
ea. În acea seară am ascultat pentru prima dată o poveste spusă de
altcineva decât părinţii sau bunicii. „20.000 de leghe sub mări” se
numea şi mi-a plăcut atât de mult încât când am crescut puţin mai
mare am devenit un
fan al cărţilor şi filmelor S.F
.

Deşi nu am ajuns DJ, consider şi acum pickup-ul un obiect care
nu trebuie să lipsească dintr-o cameră decorată în stil retro sau
chiar modern, mai ales că acum pickup-uri de ultimă generaţie nu
lipsesc din dotările unui profesionist din domeniul audio. E

Locul 4 – Tetris-ul 8 in 1

TetrisAm râvnit la el enorm, pentru că
nu îmi aparţinea şi trebuia să mă rog de un vecin să mi-l împrumute
măcar câteva minute. Când părinţii s-au îndurat în sfârşit să-mi
cumpere unul, am ţinut cu tot dinadinsul să am un Tetris mai tare
ca al vecinului, aşa încât am optat pentru modelul ultimul de
atunci – Tetris 8 in 1! Mă bucur că între timp am
renunţat la acest tip de „concurenţă” tipic copilărească şi nu am
ajuns genul de om care să se întreacă în grandomanii cu
prietenii.

Locul 3 – Consola Rambo

În mod ciudat, mai întâi am avut un joc portabil şi abia mai
târziu am făcut cunoştinţă cu consola de cameră. La începutul
anilor ’90, acest tip de console erau considerate un
adevărat moft
şi trebuiau făcute multe sacrificii pentru a
convinge părinţii că meriţi aşa ceva : dus gunoiul în fiecare zi,
făcut curat în cameră, numai note de 9 şi 10, fără bătăi în curtea
şcolii ş.a.m.d. Odată dobândită, am dat piept şi cu primele
efecte negative ale gaming-ului în exces: note
proaste, oboseală, izolare etc. Iar pe vremea aceea două ore de
stat pe consolă era ceva de neimaginat.

Rambo TV Game

Este uşor de dedus cât de mult sunt afectaţi copiii din ziua de
azi, cei care petrec jumătate de zi sau chiar mai mult în faţa
calculatorului.

Locul 2 – Dublu casetofonul

Fiind un meloman înnăscut, dublu casetofonul îmi provoacă şi
acum trepidaţii emoţionale puternice. Upgrade-ul de la casetofonul
simplu la cel dublu presupunea o operaţiune pe care nu mulţi o
puteau executa – copierea casetelor la o calitate relativ
apropiată de cea originală
. Din nefericire, nu m-am născut
cu instinctul de negustor şi nu am fost tentat să pornesc o afacere
care, deşi ilegală, făcută la momentul oportun mi-ar fi adus o sumă
semnificativă de bani. Nu am copiat niciodată casete sau CD-uri pe
bani. Îmi făcea doar plăcere să pot oferi nişte servicii
prietenilor care nu aveau în dotare o asemenea sculă. Sigur, avem
vecini şi mai bine dotaţi tehnologic – cu radiocasetofoane cu
CD.

Dublu casetofon

Locul 1 – Calculatorul HC

HC-ul (Home Computer-ul) exista la noi chiar dinainte de
’89
(modelul HC 85), doar că puţini
oameni ştiau şi aveau acces la o asemenea grozăvie. Pentru că mă
aveam bine cu cineva de profesie electronist, am putut experimenta
„Nirvana tehnologiei” chiar înainte de revoluţie. Mi-aduc şi acum
aminte de primul program pe care l-am încercat. Nu cred că avea un
nume, ştiu doar că era un program de desenat. Cu ajutorul tastelor
numerice (5, 6, 7, 8 şi 0 parcă), deplasai un punct pe ecran, iar
acesta trasa în urma lui o linie. Prin 1993 am devenit în sfârşit
posesorul unui computer Spectrum, dar CIP-03, nu
HC (CIP-ul era produs de Electronica, iar HC-ul de I.C.E.
Felix).

CIP-03

Dacă ar fi să compar experienţa de gaming de pe HC cu cea de pe
PC, aş spune că puţine jocuri de pe PC au reuşit să mă ţină în faţa
monitorului mai mult decât cele de pe HC.

Deşi grafica de pe HC-uri era cu mult inferioară, iar până
încărcai un joc putea să iei liniştit micul dejun sau chiar
prânzul, titluri precum seria Dizzy, Match
Day
, Saboteur, Turtles
Ninja
, Video Pool sau Chuckie
Egg
depăşesc în clasamentul meu „super 3D-uri” pline de
efecte, dar fără pic de haz şi absolut anoste. Desigur, am câteva
jocuri de suflet şi pe PC: Heroes
III, NFS Porsche, Diablo I şi II, Quake-urile, Doom-urile şi
Wolfenstein-ele.

Cam acesta ar fi topul gadgeturilor de care am fost
dependent
. Acum singurele lucruri de care sunt legat sunt
calculatorul şi telefonul. Mai mult de nevoie decât din
plăcere.