Un brevet Sony îi permite unui smartphone să „fure” energie, wireless, de la altul

Autor: Adrian Popa 16.03.2017
Un brevet Sony îi permite unui smartphone să „fure” energie, wireless, de la altul

Sony a depus cerere de brevet pentru o tehnologie care îi permite unui smartphone să se încarce wireless de la alt telefon inteligent. Asta înseamnă că doi prieteni care vor avea smartphone-uri Sony echipate cu această tehnologie îşi vor putea „da curent” unul altuia, la nevoie.

Caracteristica va putea fi implementată şi pe alte dispozitive – televizoare, laptopuri, tablete -, nu doar pe smartphone-uri. Acestea vor fi echipate cu antene capabile să transfere electricitate. Acestea le vor permite terminalelor să scaneze după surse de energie wireless compatibile aflate în apropiere, la fel cum sunt capabile smartphone-urile să găsească reţele Wi-Fi.

 

 

Apple a obţinut brevet pentru o idee similară. Asta înseamnă că în viitorul apropiat smartphone-urile şi alte terminale mobile nu se vor mai descărca niciodată atunci când au în apropierea lor dispozitive capabile să le furnizeze wireless energie.

 

Totuşi, ca şi în cazul altor brevete, obţinerea acestuia de către Sony nu va însemna neaparat că gigantul japonez îl va şi pune în practică.