Un judecător i-a interzis unui cofetar să mai facă aceste fursecuri. Ingredientul bizar pe care îl folosea

27.12.2020
Un judecător i-a interzis unui cofetar să mai facă aceste fursecuri. Ingredientul bizar pe care îl folosea
Foto: Shutterstock

O instanță din Germania i-a interzis unui cofetar să mai facă fursecuri care includ rumeguș, potrivit Juris.de, un site de justiție din orașul Losheim.

Potrivit sursei citate, cofetarul respectiv, al cărui nume nu a fost făcut public, are o afacere în care livrează dulciuri direct la locuințele clienților. Sortimentul cu rumeguș era produs de către acesta de 20 de ani.

Instanța a decis că acesta nu este un ingredient potrivit pentru a fi consumat de oameni. „Aceste fursecuri nu trebui să ajungă în lanțul de distribuție de alimente deoarece nu sunt sigure și nu sunt potrivite pentru consumul uman”, a transmis instanța.

Cofetarul susține că a informat autoritățile încă din anul 2004 în legătură cu ingredientul neobișnuit folosit, dar că nu a primit niciun răspuns. Acesta susține că folosește rumeguș „microbiologic” ca înlocuitor pentru făină. Furnizorul este, potrivit lui, un retailer de produse naturale.

Citește și: Păianjenii duși în spațiu au țesut pânze eficiente, dar a fost necesar un „ingredient” neașteptat

Furnizorul a declarat, în instanță, că rumegușul este un „produs vegetal”. Procesul a început în 2017, când inspectorii ai autorităților i-au interzis cofetarului să mai vândă produsele disputate.

Antreprenorul va face apel la decizia instanței la curtea de apel din Baden-Württemberg.

Nu este prima dată când o asemenea „făină” este folosită în alimentație. În secolul 18 a fost produsă, în Europa, pâine „low cost” care includea rumeguș, potrivit The Cornucopia Institute, o organizație din SUA.

Sursa: DW

CITEȘTE ȘI:

Un ingredient pentru tigăi de gătit, folosit pentru a crea vopsea super-albă care respinge 98% din căldura soarelui

Preparate din carne de pui crescută în laborator, servite în restaurante la prețul celor din carne „premium”

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult