VIRAL: Un expert în submersibile povestește cum a auzit „trosnituri” în coca Titan

26.06.2023
VIRAL: Un expert în submersibile povestește cum a auzit „trosnituri” în coca Titan
Foto: Profimedia Images

Un expert în submersibile a povestit, pentru un canal de televiziune, cum a auzit în urmă cu câțiva ani „trosnituri” în coca Titan.

Karl Stanley, care organizează și el expediții la mare adâncime în Caraibe, a declarat că i-a atras atenția, într-un e-mail, șefului OceanGate în legătură cu problemele submersibilului Titan. El a făcut declarațiile în timpul show-ului prezentat de Anderson Cooper la CNN.

Potrivit lui Stanley, coca din fibră de carbon a Titan a slăbit în timp, pe măsură ce au apărut fisuri. În 2017, Stockton Rush, CEO-ul OceanGate, declara ca submersibilul lui este „destul de invulnerabil”. Însă în 2021, el admitea că a încălcat câteva reguli în construcția Titan.

Citește și: Nu controller-ul de Xbox e problema la submersibilul dispărut; și submarinele militare le folosesc. E grav ce făcea, probabil, căpitanul

Stanley a participat și el la o expediție la bordul submersibilului OceanGate, în aprilie 2019. Expertul susține că a auzit atunci „trosnituri” în cocă. „Stockton ne-a avertizat din timp pentru a ne pregăti. Ne-a spus că atunci când a fost acolo jos submarinul a făcut multe zgomote puternice și că trebuie să ne așteptăm la asta”, a explicat Karl Stanley.

În e-mail, Stanley îi spune lui Rush că este o zonă în cocă despre care el crede că devine mai slabă/mai poroasă.

Șeful OceanGate a luat în serios opinia expertului și a suspendat expedițiile din anul respectiv. Mai mult, a întărit coca submersibilului, operațiune care a costat peste 1 milion de dolari.

Rush se află printre cele cinci persoane care au murit la bordul Titan. Printre victime se mai numără pilotul francez Paul-Henry Nargeolet, exploratorul britanic Hamish Harding, omul de afaceri britanico-pakistanez Shahzada Dawood și fiul lui Suleman Dawood.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult