Zeitgeist Addendum – Conspiraţie şi tehnologie

15.10.2008
Zeitgeist Addendum - Conspiraţie şi tehnologie
Zeitgeist Addendum şi Proiectul Venus

În noul documentar Zeitgeist, unele chestiuni evidenţiate anterior, sunt reluate, dar mult mai pe scurt, mai degrabă ca aducere aminte. În rolurile principale, avem BANII şi TEHNOLOGIA. Banul de azi este o invenţie modernă, creată ca mijloc de îmbogăţire chiar din nimic, un aur virtual, un instrument financiar egal cu zero, în care oamenii cred orbeşte – cam asta-i ideea ce o oferă Addendum. Şi este cauza corupţiei, respectiv conservării unei societăţi politice învechite şi care nu ascultă de nevoile oamenilor de rând.

Tehnologiile avansate de acum plus cele din viitorul nu foarte depărtat reprezintă însă răspunsul la problemele miliardelor de oameni din ziua de azi. Addendum scoate la iveală şi un proiect propus de un grup de oameni de ştiinţă pentru a ilustra cum am putea "trăi bine" în viitorul nu foarte îndepărtat. Ideea Proiectului Venus (despre care voi povesti – din punct de vedere tech – în partea a doua) este că omenirea ar putea trăi, integral, în confort, pace şi armonie, cu munca lăsată pe seama roboţilor, a computerelor, a supercomputerelor capabile să creeze de altfel alte computere ş.a.m.d. Ei, asta-i o utopie. Dar poate că pentru cei mai mulţi ar fi o şansă spre o lume mai bună, aparent mai roz.

La mintea noastră obişnuită cu prezentul, o societate în care banul, politica, statul, conducătorii sau meseria de publicitar/advertiser ar dispărea e nu numai fantezistă ci parcă ieşită din mintea unui debil. Ei bine, există şi argumente de ordin filosofic-psihologic plus financiar. De pildă, se spune că nu ne naştem cu dorinţa de a fi competitivi, hapsâni ori ignoranţi. Astea sunt comportamente învăţate ce derivă din sărăcie, diferenţele majore dintre clasele sociale ş.a. Plus, se afirmă că defapt Pământul oferă resurse de trai arhidecent pentru toţi locuitorii planetei, doar că 1% din ei, deţin mai bine de jumătate dintre ele.

Internetul. Vechea massmedia vs. new media

Presa tradiţională este trasă de urechi în Zeitgeist Addendum, iar new media ori jurnalismul cetăţenesc (bloguri, ziare online colaborative etc.) practicat pe Internet e ridicată în slăvi. De ce? Pentru că presa clasică a devenit un subjugat al corporaţiilor, formaţiunilor politice etc.. Aici, să mă iertaţi că-mi permit să fiu de-acord. Se scrie/realizează emisiuni pe bani, pentru bani. Lăsând la o parte principiul "oferim ce se cere", presa de azi oferă informaţia deseori deformată în scopul de a nu jigni cumva ori pentru a menţine relaţia de prietenie cu finanţatorii, în fapt ce-i care plătesc pentru a-şi face reclamă într-un fel sau altul (direct, indirect – manipulare subtilă).

Cât despre jurnalismul pe Internet, acesta este lăudat, în principal pentru faptul că cei mai mulţi bloggeri scriu de plăcere şi mult mai obiectiv, pentru că internetul permite propagarea ştirilor cenzurate ori interzise de sistem, apoi acestea pot fi dezbătute, respectiv dezvoltate prin comentarii. Zeitgeist Addendum lansează chiar şi un semnal, ceva de genul "hai să păstrăm internetul aşa cum este, nepătruns încă de legi, căci e singura resursă de comunicare în care teroarea informaţională nu nu s-a înfipt încă prea adânc".

Nu vă mai plictisesc prea tare, vă ofer totuşi  într-o ordine aleatoare nişte citate care m-au captivat şi-mi vin acum în minte. Zeitgeist Addendum e destul de hipnotic, ca să încerc să-l fur cu scrisul meu :-).

  • „Omul nu s-a schimbat (n-a evoluat pe măsura evoluţiei tehnologice – nr.). S-a conservat drept o fiinţă brutală, agresivă, violentă, acuzativă, competitivă, iar cauza principală este banul".
  • "Nu există oameni destepţi: e doar chestie de timp până ce informaţia e receptionată, analizată sau ştearsă din capul unui om".
  • "Gândiţi-vă la o lume în care oile nu mai au nevoie de câinele de pază pentru că sunt capabile să se autodirijeze, să lege relaţii astfel încat să nu se simtă vreuna afecată în comunitate".
  • "Vechile sisteme nu mai sunt de actualitate odată cu apariţia supradezvoltării tehnologice".
  • "Cine cere bani pentru biserică? Dumnezeu?"
  • "Toate cultele religioase inhibă logica, gândirea (nr. – "crede şi nu cerceta") şi dezvoltarea de noi tehnologii. (…) Comunităţile religioase sunt nişte cercuri închise. În fapt, toate se aseamănă cu toate că se acuză reciproc, iar credincioşii sunt soldaţii/victimele razboaielor purtate între ele. Aşadar, religia dezbină, în loc să unească".

Sper dragi cititori go4it.ro că nu v-am stresat îmbinând religia, politica şi banii cu tehnologia. Oricum, ştiu că pe-aici abundă de oameni deschişi la minte, plus de asta mă revanşez cu treburi mai tehnice în partea a II-a a materialului, în care vă voi descriere Proiectul Venus ce trece în revistă toate energiile alternative, ecologice şi cum acestea ar putea asigura la infinit "megatone" de megawaţi pentru iluminarea în casă, automobil, avioane şi orice altceva-ţi mai trece prin cap.

Zeitgeist – descriere

Anul trecut am dat fără să vreau peste filmul Zeitgeist. Era ora patru dimineaţa şi n-am recepţionat din pricina oboselii, mai nimic. Anul acesta am dat iar peste Zeitgeist "versiunea" 2007. L-am prins seara pe Internet, cu mintea fresh, iar din cauza acestui – mai degrabă – document-video ce încearcă să prezinte lumea actuală drept o conspiraţie genială, n-am mai închis vreun ochi toată noaptea.  Zeitgeist e genul de film creat de americani împotriva sistemului şi are puterea de a te marca profund, măcar în privinţa unora dintre convingerile ori principiile tale. Chiar şi pe cei ce cred deja în conspiraţii, i-ar putea bloca.

La începutul lui octombrie a apărut însă o nouă versiune Zeitgeist (expresie germană traductibilă prin "Spiritul epocii"), numită Addendum – . La fel ca şi precedentul film (Zeitgeist 2007), ţine vreo două ore şi poate fi privit online, în variantă full. Gratis. Sau de vreo două zile ai posibilitatea să-l descarci de pe situl oficial, în variantă comprimată XviD (700MB) ori DVD pentru calitate mai bună. Ar trebui deja să-i găseşti şi o subtitrare în română, dacă apelezi la Google. Addendum, despre care voi vorbi mintenaş, pune mare accent pe tehnologie, pe post de salvator al omenirii.

Revenind: varianta de anul trecut are trei părţi. În prima se vorbeşte despre religie, aceasta fiind ridicată la rang de "inginerie socială" pentru stăpânirea "turmei". Explicaţii aparent plauzibile. Atenţie, nu se ridică neapărat problema existenţei lui Dumnezeu, ci a contrafacerii credinţei în scopul manipulării maselor, respectiv sub formă de sursă suplimentară de venit. Se vorbeşte apoi despre bănci şi intenţiile lor ascunse; Federal Reserve (ori Banca Centrală a SUA) este acuzată a fi de fapt o bancă comercială în folosul unei elite de bancheri, care tocmai din fondurile acumulate de la populaţie împrumută statului aflat în nevoie de lichidităţi (în final tot populaţiei), dar cu dobândă covârşitoare. Bancherii ăştia controlează bursele şi calcă în picioare economia unei ţări atunci când vor.

Tot ei îşi doresc globalizarea, unificarea monetară pentru control financiar absolut asupra Terrei, iar primii lor paşi au fost făcuţi: crearea Uniunii Europene şi a celei Africane, urmând Uniunea Americană (SUA, Mexic şi Canada, cu moneda amero) şi a cea Asiatică. Da, da! Aici vei auzi şi despre faimosul grup Bilderberg. Cealaltă temă profund analizată este prăbuşirea Turnurilor Gemene (World Trade Center) pusă pe seama unui atac terorist şi goana neîntemeiată după aceştia (motiv de război în Afganistan şi Irak).

Se spune în film că totul a fost pus la punct – adică inventat – de către guvernul SUA pentru agumentarea unor măsuri radicale, menite ca în numele luptei contra terorismului să pună stăpânire totală pe libertăţile americanilor de rând. Din punct de vedere al tehnologiei, aici avem de-a face cu implementarea cipurilor RFID în paşaport, act de identitate şi permis de conducere – act premergător inserării cipurilor RFID în ţesutul uman, în noi născuţi.Tot pe tech, un subiect ce a creat multă vâlvă după 2001: legiferarea accesului nerestricţionat al serviciilor secrete la viaţa intimă a individului prin ascultarea telefoanelor ori spionarea mail-urilor şi altor activităţi online.

Din punct de vedere al banilor avem infuzia de noi sume uriaşe în industria de apărare (alimentarea cu bani a companiilor producătoare de arme, împrumuturi de la Federal Reserve – de fapt, tot un joc financiar), motivarea intrării în forţă pe alte teritorii, apoi reconstrucţia acestora în beneficiul marilor corporaţii americane (de pildă la refacerea infrastructurii, prin participarea megacompaniei Bechtel). Gata, am oferit doar 1% detalii, restul rămâne să-l vizionaţi, Zeitgeist 2007 cu traducere (bună) în limba română, se găseşte aici.

 Zeitgeist Addendum