Primul chip Neuralink implantat într-un creier uman a fost un succes. Pacientul a mișcat un mouse cu ajutorul minții

20.02.2024
Primul chip Neuralink implantat într-un creier uman a fost un succes. Pacientul a mișcat un mouse cu ajutorul minții

Într-o actualizare recentă privind unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale sale, Neuralink, Elon Musk a anunțat rezultate pozitive din primul cip implantat într-un creier uman. Musk a dezvăluit că primul pacient Neuralink s-a recuperat complet și acum poate controla un mouse folosindu-și doar gândurile, scrie Bussines Insider.

„Progresul a fost bun, iar pacientul s-a recuperat complet, fără efecte neurologice adverse pe care să le știm. Pacientul a putut mișca un mouse conectat la PC doar gândindu-se”, a spus Musk pe platforma X, pe care o și deține.

De asemenea, acesta a dezvăluit că Neuralink are obiective și mai mari. Următorul pas este să permită acțiuni mai complexe, cum ar fi controlul butoanelor de la mouse utilizând gândurile pacientului. Mai devreme, în luna ianuarie, Elon Musk a anunțat Neuralink, implantarea cu succes a unui cip la primul său pacient uman. Compania a obținut aprobarea pentru recrutarea testelor umane în luna septembrie.

Ce ambiții mai are Elon Musk cu Neuralink

Deși detaliile pacientului nu au fost dezvăluite de Musk, anunțul Neuralink din septembrie a declarat că, criteriul necesar pentru recrutare era reprezentat de persoanele care suferă de leziuni traumatice ale măduvei cervicale sau a sclerozei laterale amiotrofice (ALS), cunoscută și sub numele de boala lui Lou Gehrig.

În acest studiu, Neuralink folosește un robot pentru a plasa chirurgical un implant creier-computer într-o regiune a creierului care controlează intenția de mișcare. Potrivit companiei, obiectivul lor inițial a fost de a le permite oamenilor să controleze un mouse de calculator sau o tastatură cu ajutorul minții.

Conform lui Elon Musk, Neuralink își propune să trateze afecțiuni precum obezitatea, autismul, depresia și schizofrenia. Dispozitivul este un cip implantat chirurgical de dimensiunea unei monede, cu fire ultra-subțiri care-l conectează direct la anumite regiuni ale creierului implicate în intențiile de mișcare. Mai exact, își propune să descifreze și să stimuleze activitatea neurală, traducând gândul în acțiune.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult