Apple, Google și Meta sunt cercetate de autoritățile europene

26.03.2024
Apple, Google și Meta sunt cercetate de autoritățile europene
foto: publicdomainpictures.net

Uniunea Europeana a pornit cercetările împotriva unora dintre cele mai mari companii din lume, acuzate de practici anticoncurențiale. Este vorba despre Meta (deținătoare a rețelelor de socializare Facebook și Instagram, dar și a aplicațiilor de mesagerie Facebook Messenger și WhatsApp), Alphabet (compania care deține Google), dar și despre Apple, toate cercetate pentru posibilele încălcări ale recent adoptatei legislații DMA (Digital Markets App).

Dacă vor fi găsite vinovate, aceste companii se pot aștepta la amenzi consistente, care pot urca până la 10% din încasările anuale. Vestea a venit la începutul acestei săptămâni, din partea lui Margrethe Vestager, Comisar European pentru Concurență, și Thierry Breton, Comisar European pentru Piața Internă.

Șase companii, unele dintre cele mai mari din lume, intră sub incidența DMA: Alphabet (deținătoarea Google), Apple, Meta (Facebook, Instagram etc.), Amazon, Microsoft și ByteDance (TikTok). Niciuna dintre acestea nu are sediul în Europa: primele cinci sunt din Statele Unite ale Americii, în timp ce ByteDance are sediul în Beijing, China.

Iar trei dintre acestea – Alphabet, Apple și Meta – se afla sub investigații la doar două săptămâni după ce și-au depus rapoartele de conformitate cu noua legislație DMA. Mai mult, Apple fusese deja amendată de autoritățile europene cu 1,8 miliarde de euro pentru practici anticoncurențiale pe piața streaming-ului de muzică.

În același timp, compania Apple este acuzată de autoritățile americane că încearcă să monopolizeze piața de telefoane mobile inteligente, statul american pornind un proces împotriva Apple în acest sens.

Meta se află sub investigații din cauza modelului plătit pe care îl practică pentru ca utilizatorii europeni să nu fie profilați și monitorizați de către rețelele de socializare ale companiei.

Mai exact, Comisia Europeană ia în calcul cinci capete de acuzare în cadrul acestor investigații:

  • 1 & 2 – Dacă Apple și Alphabet permit sau nu aplicațiilor prezente în ecosistemele iOS și Android să comunice liber cu utilizatorii și să poată încheia contracte cu aceștia
  • 3 – Dacă Apple oferă utilizatorilor suficientă libertate de alegere
  • 4 – Dacă modelul folosit de Meta, de a cere bani utilizatorilor care nu doresc să fie profilați, este conform cu legislația actuală
  • 5 – Dacă Google își prioritizează propriile bunuri și servicii în rezultatele oferite de motorul de căutare propriu

Primele două capete de acuzare sunt legate de dificultățile pe care utilizatorii le întâmpină dacă doresc să plătească (mai puțin) pentru anumite servicii prin metode alternative celor implicit utilizate pe iOS (App Store) sau Android (Google Play Store).

Cel de-al treilea punct se leagă de Apple, considerând că aceasta companie are obligația de a oferi utilizatorilor posibilitatea de a-și dezinstala ce aplicații doresc de pe propriile dispozitive. Opțiunea de a alege ce browser de Internet doresc utilizatorii nu ar fi suficientă, aplicații precum Apple Photos neputând fi eliminate de pe aceste device-uri.

Conform celor doi oficiali europeni amintiți mai devreme, aceste investigații vor dura cel puțin 12 luni. Totuși, în contextual alegerilor europene ce vor avea loc în luna iunie a acestui an, aceste procese de investigare ar putea fi grăbite pentru a fi obținute rezultate mai rapide.

Sursa: BBC

Urmărește Go4IT.ro pe Google News